Cand ne gandim la bisericile si manastirile noastre, ni se umple inima de bucurie. Pelerinajele sunt pentru noi adevarate binecuvantari. Ne place sa vedem locuri bine pastrate, bine ingrijite, locuri pline de Duh Sfant, dar si frumos impodobite. Stim cum sa privim si sa apreciem o catapeteasma, o pictura si toate celelalte componente ale unui spatiu liturgic sfant, somptuos si elegant în acelasi timp. Ne plac manastirile in special vara, cand curtile lor sunt pline de flori multicolore, gazon proaspat tuns, alei pietruite si luminate. Notele noi ale lumii moderne se impletesc cu traditia mostenita din mosi-stramosi, aducand un plus de prospetime. Ne plac toate aceste lucruri si este firesc sa fie asa, insa stim oare sa distingem valoarea acolo unde notele moderne nu au patruns?
Stim oare sa apreciem incarcatura duhovniceasca si istorica a locului simplu si neschimbat de secole? Tara noastra se poate lauda cu multe astfel de locuri in aparenta uitate si parasite, dar in esenta inramate in mantia timpului in care au prins radacini. Pesteri, grote, manastiri rupestre in care sfinti sau oameni simpli au vietuit, s-au rugat si au slavit pe Dumnezeu au ramas marturie peste timp despre simplitatea si curatia inaintasilor nostri. O astfel de marturie intalnim la modesta si poate mai putin cunoscuta Manastire Corbii de Piatra, un loc de legenda, un loc de rugaciune de neinchipuit in zilele noastre. Situata in comuna Corbi, sat Jgheaburi, din judetul Arges, manastirea ascunsa sub o stanca, trezeste interes, dar si sentimente unice pelerinului. Micut si aparent neprimitor, lacasul cu hramurile Adormirea Maicii Domnului, Sfintii Apostoli Petru si Pavel, Sfantul Voievod Neagoe Basarab descrie o fila din istoria trecutului locurilor.
Stanca impunatoare i-a primit ocrotitor pe cei care s-au dedicat slujirii lui Dumnezeu in vremurile de inceput ale crestinismului. Sunt multe legende ce invaluie in mister istoria indepartata a acestor locuri, unele posibile, altele mai de graba fantastice. Se pare ca o biserica rupestra ar fi existat aici din vremuri foarte indepartate, insa o prima atestare documentara ar data din anul 1512, cand aici se infiinteaza o manastire de maici, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Marele nostru istoric Nicolae Iorga considera ca aceasta ar fi prima manastire de maici din tara noastra. Datorita maicii Magdalina, matusa voievodului Neagoe Basarab, manastirea se bucura de sprijinul material atat de necesar traiului de zi cu zi, dar si de vizitele voievodului sau ale altor figuri marcante ale vremii. Se mentioneaza chiar vizita patriarhului Macarie al Antiohiei, fapt consemnat chiar de fiul si insotitorul sau Paul de Alep, care a vizitat mai multe manastiri din tara.
Lacasul ce pare a tine in spate stanca robusta si grea a fost de-a lungul vremii manastire de calugari, biserica de mir, parasit, inchis, refacut, redeschis. Se spune ca biserica ar fi avut doua altare ortodoxe, separate de un zid ce nu se mai pastreaza, si doua hramuri. Pictura de pe piatra datand de mai bine de 500 de ani cu greu mai aminteste de frumusetea initiala a lacasului. Umezeala si frigul au muscat nemilos culoarea, inghitind aproape in intregime pictura. Icoanele pe lemn poarta cu ele povestea grea de secole a acestui ansamblu rupestru. Toate amintesc de vremurile simple, de mult apuse, cand singurul lucru important era slavirea lui Dumnezeu si nimic mai mult.
Redeschisa in anul 1996, manastirea s-a imbogatit in timp cu un mic paraclis si un corp de chilii, insa a ramas in continuare cu numai doi vietuitori. Astazi, oricine ii poate trece pragul, fie numai din curiozitate, fie pentru a inalta o rugaciune.
Aceasta nestemata inchisa in stanca invita la introspectie si la deconectarea de cele lumesti si materiale fie si numai pret de cateva clipe. Aici nu mai conteaza cine esti sau ce rang social porti. In racoarea peretelui gros din stanca te regasesti mic si firav. Esti tu cu toate neputintele si nemerniciile tale, cu inima si mainile goale, incercand sa toci din buze marunt un cuvant umil catre Dumnezeu. Simplitatea locului te da in vileag, te pune ca intr-o oglinda si-ti aminteste ca esti trecator. Un umil pelerin in aceste locuri, un umil pelerin pe acest pamant. (Bianca Sarbu)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Manastirea_Codrii_de_Piatra/1]}
