O jumatate de secol de comunism si douazeci de ani de tranzitie ne-au deprins cu tehnica strutului. Indiferent ce se intampla, te faci ca nu vezi. Astfel consideri ca nu ai nici o raspundere. E jefuit un trecator langa tine, te faci ca nu vezi. E batuta o femeie, treci mai departe. Zace un om pe trotuar, te uiti in alta parte. Astfel ne amagim ca nu am stiut. Ca nu avem nici o raspundere. Asa am reusit sa supravietuim anilor de dictatura, asa am reusit sa supravietuim anilor de tranzitie. Nu ne-a interesat nici cati oameni au murit nevinovati si nu ne-a interesat nici cum a fost jefuita tara.
La fel a fost posibila si dictatura lui Hitler. Oamenii au preferat sa nu stie nimic. Doar ca acea grozavie i-a trezit si astazi Germania se poate lauda cu cea mai treaza democratie in care nici un german nu-si permite sa nu vada ce se intampla in jurul lui. In acest proces un rol important l-a jucat si marele filosof german Karl Jaspers (1883-1969), fiul unui jurist, el insusi absovent al Facultatilor de Drept si Medicina, profesor la Heidelberg si apoi la Basel, cu o importanta inraurire atat asupra psihiatriei, cat si asupra filosofiei si teologiei. Dar lucrarea, probabil cu cel mai mare impact social, l-a reprezentat volumul Chestiunea vinovatiei germane, publicata dupa razboi. Lucrarea, tradusa si in limba romana, a starnit nenumarate discutii si polemici, dar inraurirea ei asupra poporului german este de netagaduit. Ca orice lucrare fundamentala nu este relevant cate persoane o cunosc, ci cate persoane stau sub presiunea ei. Problema fundamentala a lucrarii consta in ideea ca, in afara de raspunderea pe care o avem in fata legii, dincolo de raspunderea morala, avem in cele din urma o vinovatie profunda, o vinivatie metafizica fata de tot raul care se produce in jurul nostru, indiferent daca statea sau nu in puterile noastre sa il impiedicam, indiferent de faptul ca stiam explicit sau nu despre acele lucuri.
Este ideea fundamentala care iti anuleaza orice scuza de genul politicii strutului si care te obliga sa te pastrezi in permanenta ca un cetatean informat si activ. Astfel, democratia Germaniei de astazi si responsabilitatea fiecarui cetatean se poate constitui intr-un adevarat exemplu. Orice abatere, de la traversatul strazii si pana la un cuvant nesabuit al unui politician, este sanctionata imediat si fara drept de apel. Relevant nu este numarul mic al greselilor, ci reactia prompta in fata lor, inclusiv natura si continutul greselilor care conduc automat la o demisie de onoare. La noi, acestea probabil ca nici nu ar fi sesizate drept greseli. La ei, ele nu pot fi tolerate. La noi nesimtirea si tupeul castiga teren exact in ritmul in care ne perfectionam tehnica strutului. Exact asa cum este si normal. Pentru ca democratia nu poate functiona in absenta unei societati civile vigilente si active. Lista derapajelor la care nu reactionam este imensa. Dar vreau sa ma refer la un caz cutremurator, pe care nu cred ca cineva poate spune ca nu il cunoaste, dar fata de care nimeni nu ia atitudine.
Cazul asistentei de la Maternitatea Giulesti
Accidentul de la maternitatea Giulesti este bine cunoscut. Un material de apreciat a fost postat si pe Dacic Cool, in data de 25 august, de Nina. Eu nu vreau sa ma refer atat la cazul in sine si nici la situatia sistemului medical, ci la situatia acelei asistente medicale care sta de atunci in arest preventiv. In Romania, justitia si procuratura au substituit menirii lor, aceea de a rezolva un caz prin condamnarea definitiva a acelora a caror vinovatie a fost demonstrata, arestarea preventiva. In democratie arestarea preventiva reprezinta un instrument exceptional prin care justitia poate sa intervina pentru a proteja societatea de indivizi cu privire la care exista dovezi menite sa demonstreze un risc major ca ei sa savarseasca fapte periculoase in timpul anchetei si al procesului sau sa zadarniceasca bunul mers al acestora si fata de care masurile de restrictionare a dreptului de deplasare nu pot fi considerate drept asiguratorii. La noi, arestarea preventiva a devenit un spectacol public, precum era in alte timpuri arsul pe rug sau ghilotinarea… Un simplu act politic bazat pe o eventuala reclamatie sau suspiciune. In schimb, condamnarea finala, condamnarea propriu-zisa nici nu mai apare de obicei si, oricum, nu mai intereseaza pe nimeni…
Cazul asistentei medicale in cauza depaseste insa aceasta functie de spectacol a arestarii preventive. Ea capata in mod explicit si dramatic o infatisare mult mai periculoasa. Ea urmareste acel scop odios urmarit de inchizitie sau de inchisorile comuniste, precum in vestitul experiment Pitesti, de distrugere psihologica a arestatului. De transformare a lui intr-o leguma. De anulare a oricarei rezistente si de determinare a acestuia sa-si insuseasca orice pretentie a anchetatorilor. O simpla asistenta medicala, careia oricum ii interzici practica pana la solutionarea cazului, care nu s-a facut vinovata pana acum niciodata de nici o abatere si care e laudata de nenumarati parinti care declara ca viata copiilor lor a fost salvata de aceasta asistenta, e absurd sa pretinzi ca ar putea reprezenta un pericol public sau ca ar putea zadarnici bunul mers al justitiei. Daca e sau nu vinovata e mai mult decat discutabil, dar asta trebuie sa se vada la proces. Pana atunci ea insasi are nevoie de asistenta medicala!
Oricum e scandalos ca ea sa fie singura sau principala inculpata, atunci cand ea era singura pe sectie, in timp ce ar fi trebuit sa fie cel putin trei sau patru persoane si avea ca obligatii si interventii de urgenta in afara salonului. In acelasi timp, orice salariat din orice domeniu are dreptul la pauze pentru necesitatile fizilogice… Iar cauza accidentului, scurt circuitul produs la instalatia electrica improvizata, in mod evident, nu-i poate fi imputata in nici un fel. Astfel, in Romania important e doar sa camuflam adevarata si cumplita vinovatie a guvernului care a blocat angajarile si a dus la imensul deficit de personal, adevarata cauza a acestui accident, precum si vinovatia celorlalte institutii implicate in finantarea si organizarea spitalului, inclusiv a factorilor de decizie din spital care au organizat sau tolerat starea de fapt in baza careia s-a produs cumplitul accident. Noi ca, de obicei, in aceasta tara sarim pe… acarul Paun. Toate relele se trag de la o biata asistenta medicala!
Justitia si opinia publica
Intai dezinformam, ca ea a lipsit niste ore, stand pe la petreceri, pentru a crea un val de furie in randul publicului si pentru a demonstra intregii societati cat de activi si de profesionisti cei ce o aresteaza. Este de neexplicat si de neacceptat, dar greseala este omenesca. Doar ca nu este o greseala… Chiar daca s-a constat ca nu a lipsit decat cateva minute, indiferent ca a fost la toaleta sau ca a intervenit altundeva, fiind solicitata la un alt caz, informatia trece aproape neobservata, iar femeia sta in continuare in arest. Iar justificarea este cu adevarat de necrezut. Se invoca faptul ca dupa o asemenea grozavie, fata de opinia publica nu-ti poti permite sa o lasi in libertate! Justificari care nu au de-a face nici cu codul penal si nici cu cel de procedura penala au devenit deja obisnuite. Dar sunt justificari menite sa ne incrimineze pe noi. Se pretinde, de fapt, ca legea trebuie incalcata ca urmare a presiunii opiniei publice care ar cere ca ea sa ramana in arest. Dar nici asta nu ar fi iesit din comun pentru justitia romana…
Despre ce discutam aici? Discutam despre un om care este el insusi traumatizat, cu nervii la pamant, care plange non-stop, care din punct de vedere psihologic e deja complet prabusit, care nu mai poate interactiona nici cu propria mama. Riscul ca, in absenta unei asistente psihologice adecvate, sa transformi un asemenea caz intr-unul irecuperabil este imens. Iar aici « caz » inseamna un om… Un om pe care te pregatesti sa-l transformi intr-o leguma, intr-un neom. Cu un risc imens ca transformarile sa fie ireversibile, ca acel om sa fie irecuperabil. De ce? Pentru ca orice om normal care trece prin asa ceva este grav socat si are nevoie de asistenta de specialitate.
Pentru orice om exista un punct de rupere, un punct incepand de la care psihicul lui cedeaza, un punct de la care el este aruncat in acel infern al bolii psihice, al infernului din care nu mai poate fi adus inapoi. Orice om care trece prin asa ceva nu va mai fi niciodata cel dinainte. Intr-o tara civilizata, ar cere si ar primi despagubiri imense nu numai familiile micutilor din sectie, dar inclusiv aceasta femeie blestemata de soarta. Isi asuma cineva raspunderea pentru prabusirea psihica a acestei femei? Chiar daca ar fi vinovata. Chiar daca va trebui sa ispaseasca ani grei de puscarie, are cineva dreptul sa o mutileze psihic? Sau poate vrem sa ne intoarcem la pedepsele medivale, la tortura? La tortura sub toate formele ei fizice si psihice? Comunistii le-au incercat si le-au perfectionat pe toate! Am ramas oare tot acolo? Dar nu asta ma mira!…
Nu am avut nici o speranta ca am evoluat prea mult in acesti douazeci de ani de asa-zisa tranzitie. De mirare este ca si unii mai tineri din justitie care nu au apucat acei ani au deprins de la inaintasii lor aceeasi mentalitate si aceleasi deprinderi atat de placute politicienilor nostri. Dar cu adevarat cutremurator este faptul ca noi, intreaga societate de astazi, am ramas la fel de impasibili la ceea ce se intampla in jurul nostru precum era aceasta societate si cu doua decenii in urma… Cutremurator este faptul ca nimanui nu-i pasa de faptul ca un om este distrus cu buna stiinta de catre autoritati. In America, atunci cand iese la iveala ca un politist a maltratat un cetatean, in cateva ore, ai un intreg oras in strada. In Franta, la fel. La noi, nu intereseaza pe nimeni. Ar trebui ca fiecare sa se gandeasca la faptul ca maine ar putea sa vina randul lui! Sau al copiilor lui! Si atunci degeaba va plange si va jeli! Va vedea fiecare cum e ca nimanui sa nu-i pese de tine! Si aici nu e vorba doar de constiinta democratica. E vorba de ceva mult mai simplu…
Animale si oameni…
Daca ataci un caine dintr-o haita, sare intreaga haita sa-l apere. Daca ataci o gasca dintr-un card de gaste, sare intregul card s-o apere. Dar, se pare, ca, dupa o jumate de secol de comunism si douazeci de ani de tranzitie, am ajuns mai rau decat animalele… Ne-am atomizat complet! Nimanui nu-i mai pasa si nici nu mai vrea sa stie nimic de cei din jur. Stramosii stiau ca forta unei societati, a unei tari, sta in unitate. Se spunea: “Unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea creste, iar dusmanul nu sporeste”. Dar noua ni s-a spalat creierul si nu mai stim nimic!
Nu uitati! Acceptarea tacita si lipsa de reactie ne transforma pe fiecare dintre noi in co-responsabili, in faptasi ai acestui act criminal de distrugere a unei fiinte. Pentru ca, indiferent daca are sau nu vreo vina, ea trebuie tratata ca un om! Daca e vinovata, sa plateasca. Dar, deocamdata, ea are dreptul la o asistenta medicala de specialitate, care sa o ajute sa iasa din starea de soc si sa-si gaseasca echilibrul normal pentru a-si putea continua viata, indiferent daca la proces va fi gasita vinovata sau nu. Si, la fel de important, sa plateasca fiecare pentru partea lui de vina! Daca in sistemul medical nu se schimba nimic, vor apare fara indoiala alte accidente, inca mult mai grave. Cine va fi de vina? Tot aceasta biata asistenta? Evident, alt acar Paun… Dar nu uitati, daca ne complacem in acest joc al tacerii, adevaratii vinovati vom fi noi ! Si nu vom avea nici un drept sa ne plangem! Vom primi exact ceea ce meritam! Tragedia acestei asistente si tragediile ce vor urma ne vor urmari pe fiecare dintre noi ca un adevarat blestem pana la judecata de apoi. Si o meritam. Mai devreme sau mai tarziu, fiecare dintre noi vom fi loviti, precum familiile micutilor carbonizati sau precum aceasta nefericita asistenta medicala. Mai exista oare vreo sansa sa ne trezim? (Natalia Moldovan, Foto: Stock.XCHNG)
