Avandu-l pe „maine” in titlu, multi ar fugi cu gandul la nave spatiale, roboti, OZN-uri, androizi, I-Phonuri de ultima generatie, smart tv-uri si asa mai departe. In schimb, la mine, „maine” se transforma in „ieri”. Nu pentru ca sunt tributara trecutului, ci pentru ca multe lucruri bune din Romania de ieri ar face senzatie in Romania de maine. Sunt o persoana a carei copilarie s-a desfasurat intre frumosii ani ‘80-‘90 in Romania, nici macar o secunda cu un picior peste hotare. Nici acum, la cei peste 30 de ani, nu ma pot lauda ca am fost vreodata in strainatate. Nici nu vreau. Ma incapatanez sa raman aici, unde Romania de maine ar inflori.
Imi doresc ca in Romania de maine sa ninga mult, frumos si usor, asa cum ningea in anii copilariei mele (si nu se mai bloca circulatia), iar baietelul meu sa se dea cu sania pe derdelusul din spatele casei, nu pe derdelusul on-line din FarmVille. Dupa care sa intre in casa bunicilor, sa se descalte de cizmele si de sosetele ude, sa se aseze langa bunicul, langa soba in care trosnesc lemnele si sa asculte povestile de demult cu Craiasa Zapezii.
Imi doresc sa-mi petrec concediile in vechea statiune Slanic Moldova, care sa arate ca in anii ’90, cand hotelul Perla era un lux permis doar celor cu bani multi, iar Cazinoul din parc inca mai functiona. Nu mai vreau sa vad aceasta “perla a Moldovei” aratand ca acum, adica ca dupa bombardament.
Imi doresc ca atunci cand voi imbatrani sa ma tratez cu inovatorul Gerovital la Spa-ul Institutului de Geriatrie Ana Aslan, renovat, si nu lasat in paragina.
Imi doresc ca Romania de maine sa fie una traditionala, unde sa se exporte, mai mult decat sa se importe; unde sa stim ca „E”-ul e doar o litera din alfabet sau o vitamina, si nu ceva cancerigen.
Imi doresc sa ne intoarcem la origini, de unde sa luam ce-i mai bun si sa-l transformam in viitor. Nu-mi doresc neaparat o Romanie in Uniunea Europeana, imi doresc o Romanie in Romanie. Imi doresc o Romanie plina de Dacii (Nova, Sandero, Duster sau cate or mai aparea), de frigidere Arctic si papusi Aradeanca. Imi doresc sa vad pe strada femei imbracate in „Irina Schroter”, „Vanda Vlasov”, „Catalin Botezatu” sau in alti cativa designeri romani.
Imi doresc o Romanie unde sa fie respectata valoarea si adusa la rang de principiu, o Romanie fara “pitzipoance” si nonvalori, o Romanie unde un om de valoarea lui Temistocle Popa sa nu fie nevoit sa cerseasca pentru a-si putea duce ultimii ani ai batranetii, sau un medic ca Pesamosca sa nu fie un arhinecunoscut. (Ana-Maria Postolache)
