Domnule academician Eugen Simion, cred ca destinul a stiut bine ce vrea de la dumneavoastra cand a decis sa va nasteti la Ploiesti, adica nu departe de locul unde s-a ivit pe lume Ion Luca Caragiale, scriitorul, de la nasterea caruia s-au implinit, la 1 februarie 2016, 164 de ani. Va rog sa imi spuneti, pentru inceput, cateva lucruri despre locul in care ati crescut si despre amprenta lui Caragiale la Ploiesti.
O mica precizare, m-am nascut langa Ploiesti, ca si Caragiale, poate un pic mai aproape decat dumnealui. El s-a nascut la Haimanale, eu m-am nascut intr-o localitate care se cheama Chiojdeanca. Numele ei este, dupa investigatiile mele, unguresc, si asta se explica prin faptul ca, la sfarsitul secolului al XVII-lea, stramosii mei au venit din Ardeal si s-au instalat aici, din motive economice, nationale, religioase si altele, venind din zona Covasnei.
De aceea numele acesta este putin mai ciudat, dar nu este singurul, pentru ca exista in partea asta a Carpatilor, in zona valaha, Starchiojd, care este locul de nastere al Giurastilor, al familiei de istorici. Chiojdu Mic, Chiojdu Mare, Chiojdeanca etc. Copilaria mi-am petrecut-o, intr-adevar, la Ploiesti. Mi-am facut acolo liceul, timp de 8 ani, cat a fost, si sunt imprimat de spiritul ploiestean si de spiritul Caragiale, un scriitor care imi place enorm.
Un scriitor pe care, vreau sa va spun, nu-l identific cu personajele sale. Cand vorbesc de spiritul lui Caragiale, nu-l identific cu spiritul lui Mitica, personajul sau. Caragiale este un om mult mai complex. Cine il citeste, cine ii citeste, de pilda, corespondenta, ceea ce eu am facut chiar de curand, cand am publicat aceasta noua editie integrala a operei sale, ei bine, din corespondenta se vede complexitatea intelectuala si morala si psihologica a lui Caragiale. Era un om sentimental, era un om superstitios, era un om educat, avea o cultura muzicala extraordinara. Era in stare sa se duca la Leipzig sa asculte un concert si sa faca drumul inapoi la Berlin. Cand vorbim de Caragiale, inca o data, sa nu-l identificam cu personajele sale.
Ca sa ramanem inca putin in spatiul acesta al Prahovei… – spuneti ca familia dumneavoastra a venit din Ardeal la Ploiesti. Familia lui Caragiale a venit din spatiul sud-dunarean, din Grecia, la Ploiesti, sau pe langa, incet-incet. Familia lui Nichita Stanescu, colegul dumneavoastra de scoala, a venit de dincolo de Prut la Ploiesti, prin mama sa. Ce fel de loc care aduna spiritele este Ploiestiul?
Este un spatiu permisiv, sa spunem asa. Un spatiu deschis, cosmopolit, intr-o oarecare masura, cel putin asa era in copilaria mea. Acolo erau muncitori de cinci generatii. In localitatea pe care am citat-o mai devreme, Chiojdeanca, erau sondori, a cincea generatie de sondori. Acestia erau lucratori in domeniul petrolului, care insa trei zile pe saptamana lucrau in gradina sau la camp, si restul de trei zile erau muncitori. Ploiestiul era un spatiu foarte deschis. Inainte de al Doilea Razboi Mondial, erau societati straine, romano-americane, cum se numeau, erau ingineri straini, erau pe urma si ingineri romani care se formasera „afara”. Apropo de spatiul nostru, de matricea si de spiritul ploiestean, pe care Nichita Stanescu l-a definit, acela al rasu-plansului…. se cere o paranteza: formula de rasu-plansu am intalnit-o si in corespondenta lui Caragiale….
Deci, era o lume cu totul speciala. O lume care traia in stilul unei civilizatii moderne, cu personaje venite de peste tot, cu specialisti buni, cu destine diferite. In fond, ati vorbit aici de Caragiale, care venea de undeva din sud. Nichita Stanescu, nu mai spun. Mama lui se tragea dintr-o familie de generali rusi, albi, si e o intreaga poveste despre cum au ajuns bunicul lui si mama lui aici. Iar dupa tata, Nichita se tragea de undeva de langa Ploiesti, de la Bucov. Familia tatalui era o familie de tarani si de abagii. Cine erau abagiii? Ei se ocupau de fabricarea unui postav gros, alb, din care taranii isi faceau itari, isi facea pantaloni. Bunicul meu purta asemenea itari de aba. Nu stiu daca ii cumpara de la familia lui Nichita Stanescu.
Dar mi-l amintesc pe bunicul meu, care se nascuse in acelasi an cu Eminescu, si care, in 1940, cand a murit, la 90 de ani – eu eram copil si il stiu foarte bine, memoria il pastreaza intact – purta aceasta imbracaminte de aba. Deci… Ploiestiul era o lume deschisa, cu o scoala foarte puternica. Avea atunci un liceu nemaipomenit, care se chema Liceul Sfintii Petru si Pavel, care apoi a devenit Liceul I. L. Caragiale, fireste. Iar daca aveti curiozitatea sa treceti prin acest liceu, care se gaseste pe strada Oilor, veti vedea in hol o lista sapata in piatra: este un liceu care a dat 23 de membri ai Academiei Romane si trei presedinti de Academie. Cred ca detinem recordul, in aceasta tara. Mai exista o localitate in tara, un sat de pe langa Sibiu, care a dat 9 membri ai Academiei Romane. Salistea Sibiului. Este satul lui D. D. Rosca si al catorva istorici. (Simona Lazar)
Puteti citi continuarea pe antenasatelor.ro
