L-am tot batut pe tata la cap sa ne prajeasca niste cartofi, asa cum stie el mai bine. Avea bunica un talent gastronomic la prajit cartofi!… Minunat! Tata l-a mostenit. Seara trecuta l-am convins. I-a prajit si i-a pus pe masa. Din pacate, nu au iesit asa cum speram ca vor iesi. Ori cartofii erau inghetati, ori s-a grabit tata cu prajitul. Important e ca nu au iesit prea bine. Am mancat cu totii, am multumit si nimeni nu a mai comentat evenimentul.
Azi am prajit eu cartofi, ca mi se facuse pofta din nou sa pap cartofi bine rumeniti cu rosii murate. I-am facut cu toata dragostea, dar au iesit prea moi pentru gustul tatei. Am mancat cu totii si toata lumea a comentat ca de ce i-am fiert, ca sunt buni, dar prea moi, ca asa si pe dincolo, pana au disparut de pe masa. S-au mancat pana la ultima felie.
Ati vazut diferenta? Barbatilor nu avem voie sa le facem observatie. Inca de mic copil eram invatata ca barbatul e cel care decide, ca nu cumva sa le facem observatii barbatilor ca se complexeaza si se duc la altele, ca trebuie mereu pupati in fund pentru ca acestia sa se simta barbati adevarati. Ei, iaca asa! Cel mai ciudat e ca acest lucru, pe care mi l-a spus mama, e adevarat! Daca ii faceam tatei observatie si-i spuneam ca de data asta cartofii nu au iesit perfect, acesta nu mai prajea cartofi in urmatorul an! Dar, daca il laud, cu siguranta va mai praji saptamana viitoare…
De aici rezulta 2 lucruri:
1. Ori facem revolutie si le impunem barbatilor sa se maturizeze, sa inteleaga ca e normal sa fie criticati si sa nu complexeze din cauza asta…
2. Ori continuam sa ne prefacem, sa spunem mici minciunele pentru a putea avea castiguri mari pe mai tarziu. Vorba aia! Pierdem batalia ca sa castigam razboiul.
Sper sa facem alegerea corecta! (Ana Maria Bogdan)
