Astazi vreau sa va vorbesc despre o excursie care m-a lasat de-a dreptul fara cuvinte, o excursie care m-a facut sa inteleg ca pana nu iti cunosti bine tara si nu traiesti pe pielea ta senzatiile oferite de superbele noastre peisaje, nu merita sa o parasesti, cautand senzatii tari pe bani multi prin alte meleaguri. In ultima parte a lunii iunie am hotarat sa raspund afirmativ unor prieteni din Victoria, judetul Brasov, cu care am pornit intr-o mica excursie.
De la Brasov pana la Victoria, prin Ucea, faci cam 100 km, pe drumul catre Sibiu, un drum de o calitate foarte buna. Am aflat de curand, dupa tragedia din care au avut de suferit romanii nostri in Muntenegru, ca nici noi nu stam foarte bine la capitolul protectie pe soselele noastre din munti. Intr-adevar, cam asa este si pe Transfagarasan, cu cateva exceptii de tunele consolidate, unii versanti consolidati si parazapezi, in cea mai mare parte a celui mai inalt traseu romanesc de munte asfaltat, mai trebuie lucrat la acest capitol.
Revenind la excursie, masurile de siguranta luate pe jumatate nu umbresc cu nimic frumusetea traseului. Am urcat Transfagarasanul, a doua oara in viata, cu un microbuz (aveam cu noi si niste copii dornici de excursie) si am savurat fiecare moment din traseu facand poze la tot pasul. Partea sibiana a drumului e de o splendoare iesita din comun. Am facut popas la Balea Lac, ne-am batut cu zapada si am aflat cate ceva din modul de formare al lacului si despre pestii care inca s-ar mai afla in el. Am continuat apoi drumul catre Vidraru, cu o mica pauza de masa la mare altitudine, langa Tunelul Mare ce delimiteaza judetele Sibiu si Arges. Acolo, la mare inaltime, dupa o excursie ce avusese deja si o parte de urcat la picior dupa bujor de munte (Rhododendron kotschyi) si privelisti mai bune asupra unor cascade si izvoare repezi, mancarea campeneasca a mers cel mai bine pe culmile inzapezite ale Fagarasului!
Am continuat cu o vizita la Barajul si Lacul Vidraru, acolo unde ne-a prins o ploicica buna, care ne-a invatat despre imprevizibilul vremii la mare inaltime. Tot la Vidraru ne-am amintit de principiile de baza ale ecologiei si cat de important este sa incerci sa tulburi cat mai putin legaturile din natura. Am testat astfel agerimea si simtul practic-conservationist al celor mai mici dintre noi si ne-am dat seama cat de rau facem apei si padurii poluandu-le cu plastic sau metale (unele dintre aceste deseuri au ajuns si in apa lacului, de unde, in conditii dificile, nimeni nu se mai oboseste sa le scoata, nestiind cat rau fac acestea apei si vietuitoarelor sale).
Ultima parte a excursiei ne-a introdus putin in atmosfera secolelor XIII-XV, pe meleagul Cetatii Poienari, avanpost al domnitorilor Negru Voda si Vlad Tepes. Ne-am luat lectia de istorie cu totii si am aflat despre pedeapsa aplicata de Vlad Tepes boierilor tradatori din Targoviste, care au fost nevoiti sa munceasca la construirea cetatii pana li s-au rupt hainele de pe dansii, si despre modalitatea ingenioasa a lui Vlad de a scapa de turcii urmaritori, cu ajutorul unor frati fierari care au intors copitele cailor muntenilor pentru a produce confuzie in ceea ce priveste directia in care au inaintat acestia. Drumul greu pana la cetate (nu dau mai multe detalii, pentru ca toti ar trebui sa vedem singuri la picior cat este de frumos) ne-a facut sa o admiram si mai mult atunci cand am intrat in ea si sa ne miram de curajul si munca depuse de stramosii nostri care au ridicat-o.
Am parcurs un traseu frumos, pe care l-am continuat pana in Curtea de Arges, un traseu ce m-a facut sa il povestesc aici comunitatii Dacic Cool, in speranta ca il vom mai parcurge cu totii, ne vom bucura de ceea ce Dumnezeu ne-a lasat pe aceste meleaguri si vom sti cum sa pretuim si sa intelegem fiecare coltisor din natura ce ne inconjoara! (Razvan-Constantin Ciubotaru)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Din_maretiile_tarii_Transfagarasanul/1]}
