Citisem despre diversitate si studiasem conceptele de random distribution si controlled chaos, din punct de vedere matematic, inca din Romania, cu mult inainte sa ajung in Canada, in 1997. Insa am fost aici, in Ontario, unde am reusit sa vad/simt/inteleg mai bine dimensiunea culturala si sociala a conceptului. Toronto este considerat a doua urbe din lume din punctul de vedere al numarului de nationalitati diferite care traiesc impreuna aici (cred ca New York a fost #1, dar un rapid si sumar Google search acum nu a rezultat in nici un ranking nou). E un Babel Tower modern, un haos controlat care lucreaza bine.
Natural, prin activitatile de zi cu zi si din interactiunea cu semenii mei (vecini, colegi de serviciu sau scoala, prieteni, public servants etc.) am invatat sa inteleg mai bine diferitele culturi, mentalitatile si obiceiurile sociale ale diferitelor popoare (tot asa cum si ei au invatat un pic mai mult despre Romania si romani) …. Am aflat ce este ceviche si ca imi place foarte mult, am fost regalat in fiecare dimineata pentru ultimii patru ani dimineata la trezire – privind pe fereastra – sa admir gimnastica unei frumoase chinezoaice in parc, si am dat buna dimineata soferului de autobuz jamaican cu zambetul pe buze (si soferul, si eu). Este un Univers de interactiune, de la comanda cafelei la Tim Hortons (versiunea canadian a celebrului StarBucks) pana la jocurile de baseball (in Toronto joaca unul dintre cei mai valorosi pitcheri din baseball astazi, Rob „The Doc” Halladay)…
Am studiat interactiunea sociala in cadrul programului meu MBA (la Organizational Behaviour, Management Skills, Communication a.s.o.) si am citit mult mai mult despre subiect in timpul meu liber. Am sa recunosc cinstit ca eram foarte ignorant inainte – si credeam ca totul este mai simplu. Poate ca totul este simplu (nu stiu), dar in proces am inteles ca voi ramane un ignorant in continuare (i.e. sunt atat de multe materiale si atata cercetare publicate, e foarte greu sa tii pasul cu noutatile, daca nu lucrezi in domeniu).
O carte care poate merita citita (nu stiu daca exista o versiune tradusa in lb. romana) este Cognitive Diversity: How our Individual Differences Produce Collective Benefits de Scott Page. Page examineaza efectele diversitatii cognitive in rezolvarea de probleme, si arata cum variabilitatea in vederi si metode actioneaza ca un motor pentru perfectionare (e un mecanism similar evolutiei speciilor)*.
Am avut ocazia sa aplic teoriile si conceptele invatate in viata de zi cu zi. Dar diversitatea nu se opreste la interactiunile intre diferitele rase si popoare. Fiecare dintre noi, chiar in cadrul aceleiasi culturi, e altfel; fiecare are pasiuni si preferinte care ne definesc – pe fiecare in parte – ca individualitati.
Cand am venit in Romania in vizita la familie, ca multi alti indragostiti de puzzle games, am adus cu mine un asemenea joc (Catedrala Duomo din Milano) – sa-l rezolv impreuna cu fratele meu, el insusi mare amator de asemenea „provocari”. Ne-am asezat frumos in jurul mesei (cum pot doar doi sa stea in jurul mesei literar mi-e greu sa explic) si am inceput sa lucram. Din primele momente a fost clar ca fiecare dintre noi „merge” in feluri diferite… Pe cata vreme fratele meu se uita dupa forme si cum se potrivesc ele in cadrul formatului pieselor deja asamblate, eu ma uitam la imagini si culori, recunosteam paternele si gaseam astfel locul pieselor mici in poza mare… La inceput, fratele meu (care nu e rusinos sa-si exprime gandurile) a spus ca nu stiu sa rezolv puzzle-uri. Natural, nu am comentat nimic (ar fi marit gap-ul dintre noi si metodele noastre, si nu ar fi incurajat colaborarea/conlucrarea in rezolvarea problemei). Dar nici nu am renuntat la joc, si am continuat perseverent sa contribui (cred ca e momentul sa spun ca fratele meu e foarte bun la acest tip de probleme, si ca in jocul respectiv contribuiam in raport egal 1:1). Dupa ceva timp, fratele meu a realizat ceea ce si eu notasem: „Mai, tu rezolvi puzzle-ul altfel”… Iar la sfarsit, cand am terminat de rezolvat puzzle-ul, a continuat: Ar trebui sa mai facem din astea, a fost fain)… Fratele meu mi-a dat o lectie de cum sa-i accept pe ceilalti asa cum sunt… El a avut nevoie doar de un joc ca sa inteleaga ceea ce eu am invatat dupa foarte multi ani (si multe carti): In feluri diferite, amandoi am muncit si am rezolvat puzzle-ul impreuna – mult mai repede decat ar fi facut-o oricare dintre noi in mod separat.
Depinde de noi sa invatam sa-i acceptam pe ceilalti asa cum sunt (natural, in limitele legii si ale bunului-simt – nimeni nu ne obliga sa acceptam criminali in jurul nostru in societate, de exemplu)… Eu incercam adesea (si inca mai incerc uneori, deh, meteahna veche) sa-i fac pe cei din jurul meu sa lucreze ca mine (ca doar eu stiam „cum si ce”… he he)… „Fa asa, asa e bine”, ziceam adesea… well, exista multe feluri de a face o treaba buna si bine – am crescut sa invat asta… Tot ce am nevoie e rabdare si intelegere/compasiune pentru ceilalti… (Nick Negreanu, Foto: Stock.XCHNG)
* Review tradus cuvant cu cuvant din N. N. Taleb, The Black Swan: The impact of the highly improbable, Ed. Random House, NY, (2007), p. 225
