Iubesc tara in care m-am nascut, am crescut si in care voi trai pana in ultima clipa. Pentru nimic in lume nu as alege sa traiesc intr-un alt loc, intr-o alta tara, langa oameni care nu sunt ca mine, care nu vorbesc aceeasi limba cu mine, pentru simplul fapt ca imi place sa vorbesc in limba in care gandesc. Avem o tara atat de frumoasa si cu atatea lucruri si locuri de descoperit, incat e pacat de situatia in care s-a ajuns si de faptul ca in special tinerii cauta sa plece spre meleaguri straine. Ma simt ca un fir de nisip in imensa Sahara; as vrea sa fac ceva pentru tara mea, as vrea sa pot schimba ceva… insa sunt prea mica si neputincioasa pentru un vis atat de mare. Si cred ca nimeni nu are aceasta putere de unul singur… este nevoie de multi, de foarte multi, care doar impreuna ar reusi sa schimbe ceva.
Am avut posibilitatea de-a lungul anilor sa vizitez si alte tari europene si nu a existat nici un loc in care sa ma simt ca acasa. In schimb, in Romania, oriunde am mers, mi-au placut oamenii, mi-a placut mancarea, mi-au placut peisajele, mi-a placut atmosfera creata de romani… mi-a placut totul. Cel mai mult mi-a placut in Maramures. Aici pare ca timpul a stat in loc, traditia a ramas nealterata de modernism, datinile stravechi s-au pastrat curate si sunt purtate spre viitor de fii, nepoti si stranepoti.
Mancarea are un gust deosebit, peisajele sunt extraordinare, modul in care este lucrat lemnul este remarcabil, iar ceramica si decoratiunile lor se delimiteaza clar de ceea ce gasim in alte zone. Ceea ce m-a impresionat au fost tinerele maramuresence care mergeau duminica la biserica in strai popular, cantecele si dansurile lor, portul lor taranesc si faptul ca pastreaza atat de bine obiectele vestimentare traditionale. Eu cred ca peste tot in Romania sunt oameni primitori, oameni deosebiti, oameni care fac cinste numelui de roman. E drept, avem si cu ce ne rusina, insa ar fi mai bine sa invatam a vedea butucii grosi din padure, si nu uscaciunile ei. (Irina Calistru, Foto: Foto: Stock.XCHNG)
