Craciunul reprezinta miracolul intalnirii cu copilul din noi. Este ceva atat de real, atat de incarcat de realitate incat capata dimensiunile unei povesti. Ne identificam cu totii cu personajul care a cutreierat mari si tari pentru a se intalni, fericit, cu sine. Este o calatorie din suflet catre suflet. Indiferent de varsta, noi credem in Mos Craciun. Daca nu credem, cum sa vina?
Personal, intrucat consider ca am fost (in mare parte) cuminte pe parcursul fiecarui an, am intocmit cate o scrisoare frumoasa, pe hartie trandafirie, pe care am trimis-o Mosului si va sugerez sa procedati si voi la fel an de an, pentru a nu uita ca suntem copii undeva in suflet mereu. Vreau sa va incurajez sa va lasati cuprinsi de spiritul sarbatorilor de iarna, indiferent de supararile cotidiene, departe de problemele si preocuparile din timpul anului. Oferiti zambete, daruiti cadouri celor dragi si, cel mai important, daruiti timp, timpul petrecut impreuna ramane cel mai frumos dintre cadouri si nu se inscrie in nici o grila de buget. Haideti sa incepem sa credem iar in miracole, ca atunci cand eram copii, sa credem in indeplinirea dorintelor, sa nu uitam sa fim mai buni, mai sinceri, sa redevenim iar copii, macar si pentru cateva zile.
Pastele e sarbatoarea Invierii lui Hristos, este trecerea omului din moarte la viata, Pastele este si trairea harului lui Dumnezeu in inima curatita. Experienta pascala este trairea atmosferei Invierii. Cand sufletul a simtit Invierea Lui din moartea pe care o suferise din cauza patimilor, cand mintea a dobandit libertatea spirituala din robia patimilor, atunci este trait Pastele.
Cateva traditii pascale sunt infatisate mai jos.
Noaptea, dupa primul cantat al cocosilor, toata lumea se scoala pentru a pleca la slujba de Inviere. Inainte de a pleca de acasa, toti oamenii, varstnici si tineri, se spala pe fata cu apa in care a fost pus un ou rosu si un banut de argint, in credinta ca vor fi sanatosi ca oul si curati ca argintul.
Apoi barbatul ia cosul cu pasca si intreaga familie se indreapta catre biserica. La intoarcerea spre casa, fiecare duce in mana lumanarea aprinsa la Inviere. Lumanarea e pastrata cu cea mai mare sfintenie tot anul, pentru a o avea la indemana si a o putea aprinde in intamplari primejdioase.
In Banat exista datina sa se foloseasca lumina aceasta si de catre fetele cele mari, pentru a fi bine vazute cand se duc la jocuri. Cand rosteste preotul intaia oara cuvintele Hristos a Inviat!, fetele batrane care asista la Inviere soptesc Eu sa joc inainte, pentru a se marita. Tot atunci, vanatorii zic Vanat prind, iar pescarii – Peste prind, in credinta populara existand convingerea ca, rostind cuvintele, vor avea in decursul anului spor la vanat si la pescuit.
Altadata, in momentul in care intra in casa, capul familiei afuma cu lumanarea de la Inviere semnul crucii, ceea ce facea posibila aflarea vechimii unei case dupa numarul de cruci afumate pe care le avea in casa cea mare.
Dupa o scurta perioada de odihna, toti membrii familiei se asaza la prima masa festiva de Paste, dar nu inainte de a se spala, inca o data, in mod ritual, cu apa in care sunt oul rosu si banul de argint. Festivitatea este deschisa de cel mai varstnic barbat din familie, care ciocneste primul ou rosu cu sotia sa, apoi ciocneste oua cu toti ceilalti.
Ciocnitul oualor rosii se face cu solemnitate si cu respectarea unor reguli precise: persoana mai in varsta, de obicei barbatul, loveste capul oului tinut de partener, in timp ce rosteste Hristos a Inviat!, iar partenerul ii raspunde Adevarat a Inviat!.
Fiecare membru al familiei trebuie sa manance mai intai un ou sfintit, dupa care consuma din toate bucatele sfintite la biserica. Abia dupa aceasta se poate manca din celelalte feluri de mancare asezate din abundenta pe masa festiva.
In zilele de Pasti existau interdictii severe: in prima zi nu era permisa plecarea din sat, nu se matura prin casa, nu se pregatea mancare, iar masa de Pasti nu se ridica timp de trei zile.
In a doua zi de Pasti, finii se duc in vizita la nasi, cu colaci, pasca si oua rosii, iar copiii merg la parinti. In dupa-amiaza primei zile de Pasti, inainte de vecernie sau dupa aceasta, lumea satului, tineri si batrani, se aduna in curtea bisericii pentru a ciocni ritual oua, pentru a bate toaca si a trage clopotele, petrecand impreuna clipe de neuitat.
In cea de-a doua si in cea de-a treia zi de Pasti avea loc stropitul ritual cu apa. Lunea, feciorii stropeau cu apa fetele din sat, iar martea fetele ii udau pe feciori. Obiceiul contemporan de a stropi cu parfum rudele si prietenii vizitati a doua zi de Pasti este o reminiscenta tarzie si „emancipata” a acestei datini.
Acestea sunt zile cand trebuie sa ne reamintim sa fim mai buni, mai plini de dragoste cu inima calda si mai deschisa, cand lumina sfanta coboara in casele si in inimile noastre…
Ar mai fi multe de spus, dar ma opresc aici. (Ioana Turcas)
