Fara voie, tema propusa de Dacic Cool mi-a starnit amintiri dulci-amare. Nascuta in anii de glorie ai „Epocii de Aur”, cand lucrurile bune erau putine si apreciai la adevarata valoare ce aveai, nu pot uita biscuitii Eugenia si ciocolata Rom. Eugenia a fost, cred, dulcele cel mai usor de procurat, nelipsit din geanta de elev, din ghiozdanelul de gradinita sau din pachetelul de serviciu. Biscuitii crocanti, cand nu zaceau cateva luni in vreun depozit, aveau in schimb multa, multa crema. Imi amintesc si acum ambalajul din hartie semitransparenta, prost inscriptionata si patata uneori de crema.
Eugenia si ciocolata Rom m-au insotit in excursii si imi alinau dorul de casa si frustrarile, rontaindu-le pe ascuns. Mama avea o provizie strategica in casa pentru cazuri-surpriza, dar nu era decat o problema de rabdare sa le cauti si sa le gasesti. De dragul vremurilor trecute am cumparat sub forma de experiment de multe ori din supermarketuri biscuiti frumos ambalati si numiti Eugenia, sperand sa regasesc gustul din copilarie. Unii producatori se apropiau vag de Eugenia din amintirile mele, dar cei mai multi nu foloseau decat numele, produsul fiind cu totul altceva. Mi-au placut cele produse de Dobrogea, Constanta. Poate de vina sunt amintirile, generatiile de azi avand papilele gustative orientate spre alte lucruri mai fine, mai complexe sau, mai bine zis, mai puternic aditivate.
Imi pare bine ca inca gasesc ciocolata Rom. Produsul a avut noroc sa intre intr-un portofoliu care i-a apreciat valoarea, au stiut sa il promoveze si pe langa nostalgicii de altadata au cucerit si o categorie larga a publicului actual. Am incercat sa ii descriu copilului meu dulciurile la care aveam acces in copilaria mea. Intelege ca puteai adora ciocolata Rom, si ei ii place, dar nu poate intelege cum puteai iubi niste simpli biscuiti cu crema. Ne facea probabil egali, ne alina, ne satura si mai ales ii gaseam in orice magazin. (Rodica V., Foto: Dobrogea Grup)
