Nimic nu poate fi mai fascinant decat o calatorie pe autostrazile elegante, inconjurate de paduri dese, ale Italiei. Trecand granita Sloveniei, am avut impresia ca am intrat intr-o paleta cu diferite nuante de verde, pentru ca in Italia totul pare sa fie verde, padurile par a fi desprinse din basme. La aerul curat al vegetatiei se adauga aerul usor umed al apelor. Cu aceasta impresie am ajuns in Grosseto, un oras din centrul Italiei, din regiunea Toscana, despre care se spune ca ar fi singura regiune unde se vorbeste limba italiana pura, literara, asa cum se regaseste ea in dictionare. Cand cobori din autocar, pari sa pasesti intr-o alta lume, in care trecutul a castigat parca batalia cu modernismul actual. Te intampina cladiri vechi de sute de ani, cu o arhitectura gotica care face deliciul turistilor din intreaga lume.
Aici cladirile poarta parca o poveste ascunsa, o poveste plina de istorie. Simti suflul istoriei pasind pe stradutele inguste, simti ca pasesti pe aleile pe care altadata a pasit mari personalitati care au schimbat istoria culturala a intregii lumi. Fiecare cladire pare sa iti vorbeasca de Michelangelo sau de DaVinci, despre misterele ascunse in peretii grosi, construiti din lespezi de rau sau piatra de munte.
In centrul istoric din Grosseto, strajuit de cladiri monumentale si intesat de alei inguste pavate in piatra, domneste, impunatoare, Catedrala Romanica „St. Lawrence”, un monument de o importanta deosebita, atat prin arhitectura, cat si prin istorie, a carei constructie a inceput inca de la sfarsitul secolului al III-lea, fiind terminata abia in secolul al XV-lea. Fatada uimeste prin alternarea eleganta a placilor de marmura alba si neagra.
Urmeaza Palatul Aldobrandenschi, reconstruit, aproape integral, in secolul al XIX-lea, in stil neogotic. Ce frapeaza la aceasta cladire? La prima vedere te uimeste forma pe care o are cladirea, apoi afli ca aici a locuit, cu secole in urma, o familie, familia Aldobrandenschi, de origine lombarda.
Dincolo de uimirea pe care ti-o creeaza aceste monumente, mai esti uimit de multimea de romani care misuna pe strazile Grossetoului. Nu ai cum sa duci dorul limbii romane, pentru ca o auzi la orice pas – sunt aici familii de romani stabiliti cu ani in urma sau romani care muncesc pe perioade determinate. Astfel, joia, cand are loc Targul din Cita de Grosseto, langa peretii imensi de piatra, construiti de Francesco I de Medici in 1574, isi etaleaza tarabe cu marfa oameni veniti din diverse colturi ale lumii. Alaturi de africani, care vand bratari sau alte suveniruri, am vazut rusi, polonezi, romani, slovaci, ucraineni. Cu alte cuvinte, joia isi dau intalnire toti „stranierii” prezenti in Grosseto. Am privit cu emotie aceasta varietate de natii si recunosc, am fost mult mai captivata de acest lucru, decat de obiectele pe care le comercializau.
Se spune ca daca vreodata treci prin Italia, trebuie neaparat sa vizitezi Marina di Grosseto. Asadar, nu puteam sa ratez o vizita la mare, si nu la orice fel de mare, ci la Marea Tireniana, un brat al Marii Mediterane. Aici valurile lovesc, uneori usor, alteori involburate si imbufnate, in tarmurile coastei, uimind multimea de turisti veniti sa asculte susurul apei si sa prinda putin bronz. Si multe au fost aspectele – noi pentru mine – care m-au impresionat, insa, daca ar fi sa vorbesc despre alei, strazi sau autostrazi, as putea spune ca Italia este una din tarile careia ii place sa isi pastreze masinile intacte. Italienii au grija de functionalitatea retelei rutiere, intrucat ei au constientizat rolul important al acestora in economie. (Rodica Puscasu)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Povesti_de_viata/Grosseto_un_oras_plin_de_istorie/1]}
