Infruntand mai multe obstacole de-a lungul vietii, mama mea si-a gasit un loc de munca mai bine platit in Italia. Poate din dorinta de a mai alina dorul de casa si-a facut acolo foarte multi prieteni romani, pe care am avut deosebita placere sa-i cunosc cand am vizitat-o. Intr-un orasel micut langa Pesaro este o mica bucatica din Romania; oameni care, manati de griji si probleme, depasiti poate de greutatile vietii, cauta sa-si castige existenta departe de tara si de familii. Este uimitor cum lipsurile te pot face sa lasi in urma tot ceea ce-ti este drag si sa o iei de la capat printre straini, intr-o tara despre care nu stii mai nimic si care de cele mai multe ori te primeste cu raceala si retinere.
Din singuratate, din dorinta de comunicare, din dorul fata de tara sau din oricare alte sentimente comune, romanii din acest orasel s-au imprietenit, se intalnesc, se ajuta, se sustin unii pe altii la nevoie, se alina si deapana impreuna povesti pe care nu le poti impartasi unui strain. Au un singur lucru comun – faptul ca sunt romani, si asta este suficient pentru ei ca sa-si poata deschide sufletele cu incredere unul fata de celalalt. Au fost fericiti sa ne cunoasca, ne-au istorisit povestile lor triste si intortocheate si s-au bucurat nespus cand le-am impartit zacusca, agheasma si tamaie.
Da, asta mi-a cerut mama mea sa aduc din Romania: zacusca, agheasma si tamaie. Nu mi-a cerut nimic altceva! Ea pastreaza in minte Romania cu mancare facuta in casa, cu traditii si obiceiuri, cu credinta aproape de suflet. M-am simtit fericita si parca mai bogata dupa aceasta experienta unica. Am inteles ca indiferent de statutul social, de venituri, de suferinte, ceea ce-i leaga pe oanmeni sunt originea lor comuna si deprinderile cu care au crescut. Am devenit mai increzatoare in forta noastra interioara, pentru ca am inteles ca oricat de reci si dezbinati am fi in tara noastra, desi nu constientizam, pastram in noi constiinta nationala. (Bianca Ierchan, Foto: Stock.XCHNG)
