In noaptea aceasta au mai murit zece oameni. Nenumarate case au fost avariate sau distruse. Se pastreaza codul galben pentru nenumarate judete, iar pe portiuni, avem cod rosu sau portocaliu. Pericolul de noi inundatii, in loc sa dispara, se agraveaza. Dincolo de actiunile jandarmilor si ale pompierilor, asistam un dezinteres total. Parlamentul se pregateste sa plece in vacanta, iar guvernul nici nu vrea sa auda de inundatii.
Articolul de ieri, Oameni si politici, sesiza absolut corect o serie de probleme. Dar vreau sa subliniez faptul ca la acea teleconferinta, in loc sa se repete lucruri cunoscute si sa se piarda timpul, mai bine s-ar fi constituit o celula de criza si s-ar fi stabilit masuri concrete pentru ajutorarea sinistratilor si prevenirea noilor dezastre. Astfel, poate ca in noaptea asta nu ar mai fi murit zece oameni. Jocul cu criza poate este interesant pentru unii, fascinant pentru altii. Deocamdata nu vad decat masuri care sa ne duca din rau in mai rau. Cine o sa ne scoata din prapastia in care ne prabusim nu stiu. Dar vad zi de zi ca lista celor morti in inundatii creste. Si vad ca nimeni nu este interesat la nivel central de a lua masuri concrete. Este pentru prima data cand la o luna de zile de la inceputul calamitatilor nu avem inca o celula de criza operativa.
Am ajuns in situatia cea mai periculoasa, in care viata oamenilor nu mai are valoare. Discutam contabil despre cifre si nu mai vedem oamenii. Nu vedem oamenii care se sinucid de disperare, nu vedem oamenii care se ineaca, nu vedem oamenii deznadajduiti care si-au pierdut toata agoniseala de o viata. Vedem cifre. Si ne mandrim ca am invatat, daca intr-adevar am invatat, cateva notiuni de aritmetica. Dar politica nu e aritmetica, administratia nu e aritmetica, iar omenia cu atat mai putin nu e aritmetica. Aritmetica e importanta, aritmetica e necesara, dar lumea chiar daca se bazeaza si pe aritmetica nu se reduce la aritmetica. Cred ca intr-adevar e cazul sa ne trezim. Ma bucur ca a aparut articolul de ieri. Am trimis si eu astazi acest material ca sa va arat ca Elisabeta Serban nu e singura care gandeste asa. Sper sa ni se alature si altii. Sper ca incet-incet sa ne dezmortim si sa prindem glas. Trebuie sa ne plangem mortii. Dar, inainte de toate, trebuie sa incercam sa nu mai apara altii si trebuie sa incercam sa-i ajutam pe cei care se afla in necaz. (Mariana Biris)
