Ea, Liza, tiganca. Frumoasa, crescuta de o familie instarita. Caldarari din tata in fiu. O duceau bine si pe vremea comunismului, chiar daca isi procurau greu cuprul. Uneori furau inclusiv stemele de pe stalpii de frontiera. Pe unde treceau ei cu carutele ramaneau stalpii golasi. Produceau cazane pentru distilarea alcoolului. Acum fac orice afaceri, curate sau necurate, care implica metale, de la aur pana la fier. El, Mihai, roman. Orfan de tata, a fost crescut cu greu de mama sa, femeie de serviciu la spitalul din oras. Baiat frumos, destept si studios. Absolvent de Politehnica.
Viata i-a adus impreuna, desi proveneau din lumi diferite. Trecand peste prejudecatile si dezaprobarea familiilor lor. Crezand cu sinceritate ca dragostea lor va invinge toate oprelistile, au fugit in lume. Italia. Mihai a gasit cu greu de lucru la montajul aparatelor de aer conditionat. Spera ca modul in care isi face munca sa-l convinga pe patronul italian ca nu toti romanii sunt la fel cu cei de pe prima pagina a ziarelor.
Se descurcau greu. Bijuteriile cu care Liza plecase de acasa fusesera vandute din primele zile. Tanarul inginer era platit mizerabil fata de pregatirea si calitatile sale profesionale. Se imbracau de la solduri si isi cumparau mancare de la economate. Era timpul ca Liza sa-si caute si ea de lucru. Nu era usor pentru frumoasa tiganca ce fusese crescuta in Mercedes cu sofer si cu Nicolae Guta la aniversari, in casa cu turnulete.
Femeie in casa, la o familie de avocati, vesnic plecati. Nu era o munca grea, dar Liza traise cu manele despre smecheria „tiganilor care nu munceste” si totusi „e plini de bani”, astfel ca nu se impaca cu saracia.
S-a intamplat ceea ce era previzibil. La inceput cate putin, apoi din ce in ce mai adanc, a bagat mana in caseta cu bijuterii a avocatei. In scurt timp, Liza era arestata. Mihai era devastat. Nici avocatul din oficiu nu parea foarte convins ca vrea sa o ajute. Bani pentru un avocat platit nu avea, iar Consulatul Romaniei nu parea receptiv la cererea sa de ajutor si consiliere. In disperare de cauza, risca si anunta familia Lizei, desi stia ca acestia ii cauta cu ganduri nu prea ortodoxe in ceea ce-l priveste.
Venit in Italia urgent, unchiul Lizei, Hoza Tarzan, pune in miscare relatiile interlope pe care tiganii le aveau pana si aici. Liza este eliberata pe cautiune, fiind obligata sa nu paraseasca orasul pana la terminarea procesului. Ceva s-a rupt intre ei. In sufletul Lizei se dadea o lupta grea. Inima ei era impartita intre dragostea pentru primul ei barbat si dispretul pentru acelasi om. Dispret deoarece simtea ca el, prin neputinta sa de a-i asigura traiul cu care era obisnuita, o impinsese sa fure.
Hoza nu isi ascundea sentimentele fata de Mihai. I-a spus acestuia verde in fata ca nu este destul de bun pentru Liza. Nu conta faptul ca o iubea inca nebuneste. In lumea tiganilor, viata femeii este in totalitate raspunderea sotului.
Mihai simtea ca se pregateste ceva. Intalnirile lui Hoza cu niste tigani albanezi, mustaciosi, si soaptele lor conspirative nu ii spuneau nimic bun.
In acea zi, lucrurile s-au precipitat. Intors de la munca mai devreme, Mihai o gaseste pe Liza cu bagajul facut, asteptata de aceiasi albanezi cu priviri crunte.
– Ce faci? Unde pleci? Simtea cum inima ii spune ca ceva nu este in regula.
– Te parasesc, Mihai! Oamenii acestia ma vor ajuta sa fug din tara. Daca raman, o sa fiu condamnata, spuse Liza.
Tavanul daca i-ar fi cazut in cap lui Mihai nu ar fi fost mai naucit. Si Liza parea confuza.
– Vin cu tine, incerca el.
In ochii Lizei licari un sentiment contradictoriu. Pentru moment, Mihai mai spera.
– Nu poti veni cu noi!, intra in vorba unul dintre albanezi. Veniti, plecam!, se indrepta el spre usa.
– Liza, nu ma parasi! Tu esti dragostea vietii mele, se agata Mihai disperat de ea.
In mana tiganului sclipi hoteste un cutit. Mihai simti o fulgerare intre omoplati. Apoi, lumea incepu sa se invarta ca un carusel si se pierdu in neant, se intuneca. Rotile caruciorului scrasnesc din greu pe pietrisul din fata portii. Copiii care bat mingea ceva mai incolo se opresc putin din joaca ca sa se uite la omul din carucior ce iesise la soare. Ochii lui Mihai sunt incredibil de tristi … (Sorin Moldovan, Foto: Stock.XCHNG)
