Mi-as fi dorit sa se fi pastrat sezatorile, cu farmecul lor de poveste si de indemanare; mi-as fi dorit sa se fi pastrat traditia de Sanziene, cand fetele culeg florile cu acelasi nume si seara fac turta aceea cu apa si sare pentru a-si forma o idee despre viitorul mire. Toate aceste traditii reprezinta farmecul romanesc.
Imi aduc aminte de perioadele petrecute la tara, la bunicii mei. De Craciun, bunica oferea copiilor care veneau cu colinda colacei, nuci, mere. Astazi, pana si copiii asteapta monede sau bancnote cu valoare cat mai mare. Este destul de trist sa vezi cum se pierde farmecul si traditia, dar pana la urma poate ca asta nu inseamna decat „progres” – un progres care ne face sa ne pierdem din personalitate, din specificul nostru romanesc. Poate ca de undeva, de sus, din palma lui Dumnezeu, strabunii nostri, intemeietorii traditiilor romanesti, varsa o lacrima pentru noi, pentru ca ne-am pierdut cea mai importanta dintre traditii: aceea de a ne pastra vesnic romani. (Rodica Puscasu)
Nu stiu si nici nu as vrea sa imi imaginez cum ar fi un popor fara traditii. Unul dintre punctele care ne diferentiaza de celelalte popoare este tocmai traditia. Cum o pastram sau daca o pastram depinde de mentalitatea fiecarui individ. Tendinta actuala este aceea de a renunta treptat la obiceiurile strabunilor nostri, traim vremuri in care nu mai simtim sarbatorile, am „vandut” spiritul lor pe goana prin hypermarketuri. Avem noroc de satele noastre, in care traditiile se mai pastreaza inca…
