Acasa la romanii timoceni, timpul curge din nou, in biserica, in limba romana. Obiceiurile cele vechi se intorc, dimpreuna cu graiul ce adormise in vechile cimitire.
Pe romanii timoceni, Daniel Muraru i-a descoperit acum cateva veri. Am fost invitat la ei de Dusan Parvulovici, odata cu el am intrat intre oamenii de acolo. Mi-am facut prieteni. Multi isi cauta radacinile romanesti, dincolo de apa, pe malul stang al Dunarii, imi spune. Mi-au dat cateva lectii de istorie. Formidabile. Vor sa stie cine sunt, de unde vin. De ce li se zice cand romani, cand vlahi, cand sarbi… Monumentele funerare pe care le-am fotografiat in satele romanilor timoceni sunt, fiecare luat in parte, o poveste intreaga. Putem spune, piatra cu piatra, povestea unei comunitati, care e, din pacate, tratata cu dispret, cu neglijenta si de noi, si de ei… Imi arata, intr-un cimitir, cateva cruci asezate in linie, una langa alta. In cinci-sase cruci alaturate descoperi istoria unei familii. Aici e strabunicul, alaturi bunicul, tatal, fiii… Vorbesc despre o familie, dar si despre o romanitate perena.
A batut satele timocene cu piciorul. Si pe cele de la munte, si pe cele de la campie. Unele sunt clasice, cu toate casele asezate gramada, cu ulite largi. Altele sunt asezate pe salasuri, casele si le-a ridicat fiecare in mijlocul mosiei pe care o are. I-a placut si sa adune povesti de pe la oameni, nu doar imagini. Pe malul drept al Dunarii e un sat, Raduevat, care are un geaman pe malul stang, la noi, la romani: Gruia. Se zice ca odata, demult, erau doi frati ciobani, Radu si Gruia. A inghetat fluviul si Radu a trecut dincolo, cu oile, dar dupa aceea s-a topit gheata si nu s-a mai putut intoarce. Cei doi frati au intemeiat fiecare cate un sat, fata in fata, asta, de pe malul drept, s-a numit Raduevat. Imi mai zice ca traditia pastreaza un nume si mai vechi al satului – Decebalum – ceea ce-ar insemna ca Radu a intemeiat satul pe o vatra mai veche, dacica.
Puteti citi continuarea pe Antena Satelor. (Simona Lazar)
