In urma cu doua luni am sustinut cel mai dificil examen pe care l-am avut vreodata. Accederea intr-o nobila profesie juridica presupune un studiu asiduu al catorva mii de pagini. Pentru un astfel de examen niciodata nu poti sa spui ca stii tot, ca ai asimilat tot, ca esti atotstiutor. Domeniul juridic este un univers intr-o continua expansiune si dezvoltare. Ucenicii cunoasterii acestui univers raman marcati de complexitatea relatiilor din cadrul sau. Marii maestri ai barei din instanta, precum si magistratii, spun ca acest sentiment nu dispare niciodata, ci doar se diminueaza pe masura practicii si a noilor cunostinte astfel dobandite.
Intr-o enormitate de informatie si cu sentiment de nesiguranta, urma sa plec la Bucuresti pentru sustinerea examenului. Emotiva si cunoscand importanta examenului, am inceput sa plang in ajunul plecarii. Mama, blanda din fire cu propriii copii, m-a luat in brate si m-a mangaiat pe crestet. Numai ea stie ce a zis, dar la plecare am avut un sentiment de pace si liniste.
Impropriu, dar inainte de proba eliminatorie am putut dormi 6 ore! Era ceva destul de straniu, cunoscandu-ma. Imi amintesc cum in noaptea de dinaintea examenului de licenta nu am inchis un ochi. Or, atunci cand aveam examene carora le dadeam o importanta majora, ma perpeleam sa adorm doua ore pe noapte. In schimb, acum, cand marja de importanta depasea cota normala cu mult, eram perfect relaxata, fara tremurat, odihnita si gata de treaba.
Am trecut cu brio de etapa eliminatorie, unde au picat 66% dintre candidati. Ajunsa acasa, o vad pe mama tremurand, cu transpiratie pe spate si fara a se putea misca in voie prea mult. M-am panicat initial, crezand ca e bolnava.
– Ai avut emotii?, m-a intrebat mama.
– Nu, i-am raspuns natural.
– Si nu te-ai mirat?
– Ba da.
– Cand te-am vazut plangand, te-am luat in brate si m-am rugat la Dumnezeu sa-mi dea mie emotiile tale. Nu am dormit doua nopti si am tremurat toata perioada asta cat ai fost plecata.
Cred ca daca mi-ar fi povestit cineva un astfel de episod, as fi spus ca fabuleaza… dar l-am trait!
La zece zile au urmat urmatoarele examene. Mama a procedat similar, doar ca de data aceasta cunosteam finalitatea. Inainte de plecare, mama mi-a pus mainile pe frunte, a zis Tatal nostru!, rugandu-se similar datei trecute, ca intreaga stare de panica sa se transfere asupra sa. Dincolo de orice hiperbolizare, am ramas socata cand in secunda imediat urmatoare au inceput sa-i curga picuri de transpiratie rece de pe frunte. Mainile au inceput sa-i tremure, iar pe mine m-a cuprins o stare de liniste profunda.
Examenul a fost promovat de 12% dintre candidatii din intreaga tara. M-am numarat printre ei.
Nu cred ca voi uita niciodata acest episod ce depaseste logica umana si transcende intr-o lume pe care putini vor sa o cunoasca si sa-I recunoasca importanta: credinta! Daca am reusit sa iau examenul a fost pentru ca mama a fost alaturi de mine cu tot sufletul, a fost pentru ca Dumnezeu m-a ajutat si doar in final pentru ca am muncit. (Mihaela Enache)
