Este convenabil pentru orgoliul multor oameni cu preocupari spirituale sa aiba parerea despre ei insisi ca sunt oameni buni. Daca a fi bun inseamna a trai slujind Binele obiectiv, acela care nu depinde de dorintele mele personale sau de neputintele mele, atunci pot face din „parerea” ca sunt bun o stradanie care sa imi indrume mereu sufletul spre a fi mai treaza si mai deschisa catre ce este Binele in sine, dincolo de interesele mele personale.
Bunatatea este insotita de blandete si de nepartinire si se cunoaste dupa roadele ei. Deseori, parerea despre noi insine ca suntem buni este de fapt o amagire care ne astupa judecata obiectiva si ne face sa traim in autoiluzionari. Totusi, cand ne aflam in multumirea de sine si in haloul presupusei noastre bunatati, avem doua solutii:
Mai intai este util sa privim in jur catre cei care ne inconjoara in viata de zi cu zi. Ei sunt oglinda noastra cea mai fidela. Oricat de greu ne poate parea acceptarea acestui fapt in momente mai dificile, lumea din jur este intr-adevar oglinda noastra. Ceea ce ne supara sau ceea ce pare rau in lume sunt neputinta si supararea noastra.
Cand cineva ne uraste, atunci ne simtim ura noastra proprie sau propriul orgoliu ranit. Cand cineva este neintelegator, ne intalnim tot cu neintelegerea noastra personala. Trebuie doar sa constientizam ca nimic nu ni se intampla fara sa faca parte din Sensul pe care Divinitatea l-a dat lumii si ca toate situatiile cu care ne intalnim, bune sau rele, ne apartin in totalitate. Ele sunt oglinzile noastre, sunt lectiile noastre, suntem noi insine in vointa si in faptele oamenilor pe care ii intalnim.
Dupa ce am privit in jur si am incercat sa acceptam ca totul ne apartine si totul ne reflecta, putem sa ne mai punem o intrebare: exista pe lumea asta vreun om care ne deranjeaza, vreun om pe care nu il putem suporta sau ale carui conceptii despre viata nu le putem intelege si aprecia? Atunci sigur putem face pasi mari catre obiectivitate si putem intelege ca bunatatea nu poate fi o iluzie in care ne imbracam neputintele, ci un proces real de transformare continua, un drum pe care pasim invatand la fiecare pas, din fiecare greseala.
Oamenii buni nu se pot supara cand sunt neindreptatiti, caci ei inteleg cauza nedreptatii ce li se face din neputinta sau neintelegere, si nu te poti supara pe ceva ce intelegi cu adevarat. Poti doar sa reactionezi din orgoliu si atunci te vei supara. Oamenii buni pot sa inteleaga de ce sunt uneori loviti sau de ce altii nu ii pot iubi. Atunci nu pot sa se supere pe cine nu poate ierta sau nu poate iubi.
Trebuie sa ii iubesti pe cei care nu se pot bucura in spirit de binefacerea iertarii sau de cea a iubirii. Omul bun intelege, si atunci tot ce parea rau este preschimbat in jurul lui.
Sa deschidem ochii si sa facem din bunatate un tel si o stradanie permanenta, si nu o iluzie cu care sa ne desfatam orgoliul si sa ne ascundem neputintele! Tot timpul imi impun si ma rog Domnului sa fiu buna cu cei din jurul meu, sa-i inteleg si sa-i acccept asa cum sunt. (Julietta)
