De sarbatori, romanii se intorc acasa. Aproape un sfert dintre noi sunt plecati peste hotare cu nadejdea unui trai mai bun, insa nu au putut taia cordonul ombilical care-i leaga de origini. Poate au un job bun, sunt respectati, bine imbracati, bine vazuti, sunt bine din multe puncte de vedere, dar nimeni nu stie ce e cu adevarat in sufletele lor. Bucati din ele au ramas acasa. Pe multi ii mistuie dorul ce nu poti sa-l stingi cu nimic din lumea aceasta.
Fiecare are un dor in inima sa si de aceea revine cu drag la un anumit interval de timp si in special de Paste sau de Craciun. Nomazi pe drumurile altora, cu rani adanci in sufletele lor pribege, privesc mereu inapoi spre casa. Parca sunt pasari migratoare ce umplu orasele si satele din toata Romania spre bucuria parintilor, a fiilor sau a nepotilor. Fiecare are un acasa.
Acasa este mama care nu mai razbeste sa coaca bunatati pentru cei dragi. Casa e curata si miroase a cozonaci din strada. Un tata gospodar pe prispa, bucuros ca a terminat de taiat via, priveste cu emotie spre poarta. Acasa sunt drobul si pasca, zacusca si sarmalele, compotul si dulceata, lada de zestre in care inca asteapta stinghere ia si o pereche de opinci.
Acasa sunt dealurile si vaile copilariei, sunt padurile ce au dat multor plamani aer curat, sunt izvoarele ce au potolit setea in zilele fierbinti de vara, e fanul care a gadilat talpile grabite. Sunt turmele de oi si carutele cu cai, furca si coasa, lanurile de grau si capitele de fan, zarzarii si merii. Sunt Carpatii si Dunarea ce au imbatranit odata cu neamul. Sunt manastirile in tinda carora, de secole, s-au plecat genunchii garboviti de greutati.
Acasa sunt piata cu zarzavaturi, branza si cea mai buna miere. Sunt oameni gospodari care pastreaza retete traditionale cum nu gasesti nicaieri in lume. Malaiul si faina macinate la moara, varza si cartofi cu care s-au hranit de generatii romanii. Sunt taranii care-si vand la pret de nimic lucrul mainilor lor; cosuri de nuiele si oale de lut, fluiere, maturi si linguri de lemn.
Acasa este locul in care vorbesti cu Dumnezeu. Si El a asteptat ca mama si ca tata privind in zare un fiu ratacitor sa vina de departe. Bisericuta veche, troita de la marginea drumului si acelasi parinte albit de ani intampina cu dragoste pe toti cei osteniti veniti din pribegie. Prescura, candela, tamaia si icoanele sunt mireasma multor copilarii.
Acasa este cimitirul in care odihnesc bunicii. In fiecare an e mai bogat; noi cruci ce poarta un nume apar din loc in loc. S-au dus impacati ai nostri doar cu o coliva, o cruce si un sunet de clopot. Acasa este pamantul nostru romanesc sfintit cu sangele neamului. In el sunt oasele eroilor si moastele sfintilor, sunt oasele strabunilor si sudoarea parintilor.
Acasa sunt doina si hora. Acasa canta cucul, acasa bate toaca, acasa e Romania.
Acasa canta, pentru toti romanii, acelasi Gheorghe:
Acolo este tara mea,
Si neamul meu cel romanesc!
Acolo eu sa mor as vrea,
Acolo vreau eu sa traiesc!
Fratii nostri, va asteptam pe toti acasa! Mor ai nostri In tara turmelor si-a painii, imbatraniti de singuratate si fara lumanare la capatai.
Veniti pana nu seaca fantanile, pana nu vin lupii la stana, pana nu se usuca candelele.
Veniti, veniti sa luati Lumina… de acasa!
Paste fericit romanilor de pretutindeni! (Bianca Sarbu, Foto: www.freeimages.com)
