Hristos a inviat! Noul coronavirus SARS-CoV-2 a oprit in loc lumea noastra fragila, cladita pe nisip si valuri de incertitudine. O lume aparent fericita, in esenta sclava a placerii imediate, a bunastarii inchipuite si a imbuibarii exagerate. Pandemia ne-a paralizat industria, economia si viata sociala in doar cateva clipe de la aparitia sa, naruind tot ceea ce a infaptuit omul, de ceva vreme incoace. Mai mult, a facut sa creasca iarba pe poteca dintre noi, postandu-ne in izolare si insingurare. Ne-a slabit increderea, ne-a scurtcircuitat toate actiunile, ne-a adus fata unei crize fara precedent in istoria omenirii.
Pastram memoria anilor care ne-au marcat existenta. 1918 – anul Marii Uniri, 1977 – anul devastatorului cutremur, 1998 – anul caderii regimului comunist in Romania, 2007 – aderarea Romaniei la Uniunea Europeana etc. Cum va ramane oare in istorie anul 2020? La primul impuls i-am putea spune anul pandemiei de COVID-19 sau anul coronavirusului SARS-CoV-2, insa tot istoria ii va da un nume, marcand poate schimbarea pe care a generat-o lumii. Ne pregatim de marea revenire, iar dincolo si cu mult peste restrictiile pe care situatia le impune raman directia launtrica si felul schimbarii noastre interioare. Suntem intr-un moment de rascruce, de care depinde viitorul nostru si al intregii lumi. Revenirea la viata anterioara, guvernata de nepasare, risipa si consum irational, la micimile cotidiene care au caracterizat societatea noastra, cel putin in ultima suta de ani, ar fi o mare greseala ce s-ar traduce printr-o lectie neinvatata. Da, putem privi pandemia ca pe o lectie, ca pe o palma aproape binemeritata de o lume nebuna, calica, dezorientata si secatuita de sens. Ca pe o invitatie la trezire si de ce nu la trezvie.
Poate ca e vremea marelui „restart”. Poate ca am trait gresit, nestiind si neconstientizand darul vietii, timpul scurt si pretios cat suntem pe pamant. Poate ca am iubit ceea ce nu trebuia, ne-am increzut in lucruri fara valoare, am urmat un curent impropriu devenirii si desavarsirii noastre. E vremea sa ne trezim, sa ne intrebam, sa ne framantam, sa ne limpezim, sa ne indreptam. Am mimat destul fericirea, am „scaldat-o” cum se zice in popor, insa costul este viata noastra si viitorul urmasilor nostri, iar acest timp nu-l mai putem avea inapoi. Ne-am lasat manipulati, am cazut in capcane grele pe care le-am perceput drept oportunitati. Am fost mintiti, caci ne-a placut minciuna. Am fost dezinformati, caci ne-am lasat dusi de val.
Ne-au sclipit ochii pentru un banut in plus, ne-am lipit inima de cativa arginti ce ne-au pus in valoare, necalculand dobanda acestei valori. E un razboi subtire pe care o credinta ofilita nu-l discerne. E o lupta fina pe care mintea imbuibata nu stie cum s-o poarte. E o alta forma, superioara, de prigoana, careia prigonitul nu-i simte coltii, iar prigonitorul nu-i intrevede deznodamantul. Mass-media a castigat si de data aceasta premiul cel mai mare. Ne-a ingrozit, ne-a bulversat, ne-a stors si ne-a adus in pragul disperarii. Acum vorbeste cu obraznicie de „marea relaxare”, ca si cum ar vrea sa ne trimita realmente la culcare. O lume intreaga rasturnata e invitata sa ia inca o gura de aer dintr-un balon numit minciuna. Se picura otrava in fiecare stire, se rasuceste un cutit in fiecare articol, s-au alterat toate mediile de comunicare, astfel incat sa nu mai credem in nimic. Ni s-a luat si dreptul de a ne manifesta liber credinta, atata cata mai era. E timpul revenirii si vremea venirii in simtire.
A sosit clipa mantuitoare a recunoasterii micimii noastre, spre marea reveneala din betia careia cu totii i-am cazut prada. Pandemia fricii se poate lauda cu mult mai multe victime decat au produs toti virusii laolalta. Frica aceasta contagioasa s-a transmis prin aer, ne-a intrat prin ochi si prin urechi, ne-a tintit creierul si inima. Ne-am conectat de bunavoie la aparate si traim intr-un soi de coma indusa. E timpul sa ne trezim! Avem acum sansa sa o luam de la capat, cu intelepciune, cu rabdare, cu discernamant. Putem crea a alta lume, important e ca ea sa fie mai asezata si plina de sens. Suntem trecatori prin lume si ne-ar fi mai de folos ca sa marcam frumos trecere noastra. Putem fi noi o raza de lumina in istorie, o raza care sa lumineze cald in viitor urmasilor nostri. Marea revenire este despre reasezarea pe fagasul corect, despre regasire si recastigarea scopului existentei noastre. Lumea exterioara s-a schimbat, e vremea schimbarii interioare. (Bianca Sarbu)
