Pe teritoriul tarii noastre, mestesugul teserii s-a practicat din vremuri stravechi, iar transmiterea lui s-a facut din generatie în generatie, aceste indeletniciri avand radacini adanci in vetrele satelor. Pe vremuri, grijile femeilor erau in principal hainele si tesaturile. Fiecare fata tanara invata de la femeile din sat sa toarca si sa teasa inainte de a avea o familie. Camasi bogat decorate, basmale si marame din fir de borangic, fete de perne si de masa, huse pentru carti de valoare, mileuri, peretare, covoare si stergare, toate alcatuiau universul satului de altadata, in culori vii sau mai sterse. Motivele geometrice si cele florale spuneau povestile veacurilor trecute.
Interiorul locuintelor taranesti era acoperit cu frumoase tesaturi, dand astfel nastere unui decor de o rara frumusete. Inca din secolul V i.e.n., istoricul grec Herodot mentiona: Tracii cultiva in tara lor canepa din care isi fac haine ce aduc foarte mult cu cele din in; cine nu este obisnuit cu ea nici nu poate deosebi daca e vorba de in sau canepa.
Geto-dacii produceau si tesaturi de lana din care isi confectionau vesminte, pe langa tesaturile de in si canepa. Aceste veşminte au fost apreciate mai apoi si de romani. Columna lui Traian de la Roma sta marturie ca pentru imbracaminte dacii intrebuintau tesaturi pentru diferite piese de port. In secolele urmatoare se perfectioneaza tehnicile de lucru, iar tipurile de tesaturi se diversifica, dezvoltandu-se o adevarata arta nationala.
In timp, multe din tainele acestui mestesug s-au pierdut; multe traditii s-au schimbat, s-au risipit. Tot mai rar cunostintele legate de tesaturi sunt pastrate de mesteri anonimi care nu mai au cautarea de altadata si care nu mai au ucenici dornici sa stapaneasca o meserie fara viitor. Conceptia despre lume a oamenilor din trecut s-a schimbat, iar astazi razboaiele de tesut orizontale sau verticale mai sunt pastrate doar în muzee de etnografie din ţara noastra.
Traditiile se pierd în negura timpului…
Lucrul de mana a fost preluat de masinile de brodat, insa valoarea nu este aceeasi.
Timid, doar pictura cu acul mai ramane o indeletnicire cautata tot mai mult de catre cei care cunosc truda cu care este realizata.
Goblenul, fin si rafinat, pare sa-si faca loc din ce in ce mai mult in casele moderne. Scene religioase sau peisaje multicolore sunt la mare cautare printre orasenii care doresc sa pastreze un iz de traditie in casele lor. Din pacate, aceasta munca uriasa de a reda forme si chipuri pe panza nu este apreciata la adevarata valoare, nefiind rasplatita pe masura.
Adevaratele capodopere, lucrate de maini harnice, sunt de cele mai multe ori vandute, atat in tara, cat si in strainatate, cu preturi de nimic. Este trist ca ne-am pierdut valorile si ca nici nu mai stim sa evaluam corect ceea ce a mai ramas. (Bianca Ierchan)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Mestesuguri_uitate/1]}
