Sunt profesoara si impreuna cu copiii din clasa unde sunt diriginta am incercat sa ajutam un copil care avea nevoie de ajutor. O fetita din clasa unde eu predam a fost diagnosticata cu leucemie limfoblastica, avea mare nevoie de ajutor material si banesc pentru a putea face tratamentul necesar, dar si pentru a supravietui. Bietul copil, dupa ce era in suferinta, a mai fost lovita si de faptul ca mama a fost accidentata mortal, deci dubla lovitura. Era bolnava si ramasa fara dragostea si sustinerea mamei, nu mai avea cine sa o incurajeze si nici cine sa-i aline durerea.
Am fost marcata de acest copil, stiu ce inseamna sa ai un copil bolnav, si fiul meu a fost destul de mult timp bolnav cat a fost mic si stiam ce inseamna suferinta, asa ca am incercat din rasputeri sa o pot ajuta, am vorbit cu tatal ei, care lucra foarte mult pentru a putea strange cat mai multi bani, dar cred ca totusi era si un refugiu la cate probleme avea. Am inceput sa iau fetita mai mult pe la mine acasa, ajunsesem sa fim nedespartite, o ajutam la lectii, mergeam cu ea pe la spital, era ca si un membru de familie. Am inceput sa fac campanii de strangere de fonduri pe la clasele unde eu aveam ore, dar nu numai, prin blocul unde locuiam eu si fetita, cu copii din clasa mea am facut fluturasi si ii imparteam prin cutiile de scrisori.
Elevii au fost foarte receptivi si m-au ajutat din rasputeri. La orele de dirigentie vorbeam foarte mult de ce reuseam sa facem de la o saptamana la alta, a fost o munca titanic, dar si o suferinta mare pentru mine, ma durea faptul ca vedeam suferinta fetitei, insa si o umbra de fericire, caci se simtea iubita si ocrotita. Am reusit sa strangem fonduri si sa plece impreuna cu tatal ei la tratament in Austria. Tineam legatura cu ei si ne bucuram de fiecare veste buna. Asa am reusit sa salvam o viata, am ramas foarte buni prieteni cu toti cei ce au participat la campania noastra. Sunt fericita ca acum fetita este bine (Mirela), este un copil minunat si ne bucuram cu totii de reusita. Nu stiu cum sa va spun, dar mi s-a parut o poveste ce mie mi-a dat fiori la inceput, dar acum sunt foarte fericita pentru ca am descoperit ce inseamna sa acorzi ajutor unui om ce nu spera prea mult, din cauza faptului ca era pe marginea prapastiei. Nu sper la un premiu, dar sincer va spun ca aceasta poveste ma bucura pana in maduva oaselor ca Am Reusit. Trebuie sa fim constienti si sa acordam inca o sansa celor ce au nevoie. (Steluta Negut)
