Inaltarea Domnului este unul dintre cele 12 Praznice Imparatesti ale Bisericii. Celebrata cu mult fast, la 40 de zile dupa Inviere, este momentul in care, in prezenta apostolilor, Iisus Hristos s-a ridicat la cer de pe Muntele Maslinilor. Sarbatoarea Inaltarii Domnului reprezinta garantia inaltarii noastre, a credinciosilor. Dupa scrierilor religioase, ruta vietii noastre ca fiinte umane pe pamant incepe prin Jertfa si se termina cu Inaltarea.
In satele romanesti, Inaltarea Domnului se mai numeste si Ispasul, sarbatoare dedicata personajului mitic care poarta acest nume. Conform traditiei, Ispasul, acesta a asistat la Inaltarea Domnului si la ridicarea sufletelor la cer. Astazi, romanii fac Mosii de Ispas, cu azima calda, ceapa verde si rachiu.
Casele si mormintele sunt impodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leustean. In unele locuri, de Ispas se taie mieii si se inseamna vitele cu vopsea pe blana si cu crestaturi pe urechi.
Este ziua in care oamenii se saluta cu „Hristos S-a Inaltat!” si „Adevarat S-a Inaltat!”. Sarbatoarea populara este dedicata obiceiurilor legate de cultul mortilor. Se crede ca sufletele unor morti se pot rataci in drumul lor spre cer, devenind strigoi pe pamant, care provoaca rele oamenilor si animalelor.
De aceea, in noaptea de Ispas, se savarsesc numeroase obiceiuri si practici magice de aparare: se culeg frunze si ramuri de alun, nuc, paltin si se duc la sfintit, se lovesc vitele si oamenii cu leustean, se suna din buciume pentru a nu se prinde farmecele si a nu se apropia relele, se duc ofrande bogate pentru imbunarea spiritelor mortilor.
Sarbatoarea Inaltarii Domnului este si ziua de pomenire a eroilor neamului. In toate bisericile si manastirile de pe cuprinsul Patriarhiei Romane sunt oficiate slujbe de pomenire, iar dupa Sfanta Liturghie sunt organizate procesiuni la cimitire, monumentele si troitele inchinate cinstirii eroilor. (Vasimario, Foto: Ziarul Lumina)
