Auzim tot mai des prin intermediul presei opinii pro si contra introducerii orelor de religie in scoli. Se pare ca ideea pastrarii identitatii nationale crestine starneste revolte intre parinti, scotand la iveala adevarate furtuni ateiste in fata carora uneori ramanem muti si neputinciosi. Pe tot parcursul istoriei poporului nostru, credinta a jucat poate cel mai important rol si s-a imprimat atat de puternic, incat astazi, pe buna dreptate, Romania este numita a doua gradina a Maicii Domnului.
De la inceputul vietii pe aceste meleaguri s-a vorbit despre un nucleu de credinta, iar istoria pastreaza dovezi clare ca domnitori, savanti, scriitori, artisti si toti oamenii de valoare ai acestui neam au avut legaturi stranse cu divinitatea. Cu sangele inghetat in smerenie, iar uneori chiar cu pretul vietii, stramosii nostri s-au luptat pentru libertatea credintei noastre, convinsi fiind ca sacrificiul lor va aduce mai multa lumina si speranta pentru generatiile viitoare.
Domnul Moldovei, Stefan ce Mare si Sfant, a inchinat cate o manastire pentru fiecare batalie castigata, multumind lui Dumnezeu pentru fiecare pas facut in dobandirea libertatii in fata asupritorilor turci si a lasat Moldova nu urmasilor lui, ci urmasilor, urmasilor lui. Adica noua, care astazi ne bucuram de libertate, de confort si de liniste. Insusi Papa Sixtus al IV-lea l-a numit Athleta Christi (atletul lui Christos), identificand in toata activitatea sa dragostea si dedicarea permanenta in slujba tarii si a lui Dumnezeu. Tara Romaneasca s-a bucurat de importante schimburi culturare si bisericesti, favorizate de legaturile intretinute de catre domnitorul Mircea cel Batran cu comunitatile balcanice. Ctitorul Manastirii Cozia, dar si al altor manastiri, cunoscut si pentru importante contributii catre Muntele Athos, a militat vehement pentru credinta si unitate nationala.
Domnitorul Constantin Brancoveanu, cel care a condus tara timp de 26 de ani, ferind-o de razboaie, cu modestie ingereasca si putere de piatra, a ales sa plateasca pretul suprem al vietii lui si al copiilor lui pentru mentinerea credintei si a demnitatii, nevoind a inchina tara paganilor. Marii nostri scriitori au vorbit in operele lor despre credinta romanilor, multi dintre ei petrecand in manastiri, scriind atinsi parca de adierea Harului Divin. Alexandru Vahuta organiza la Agapia numeroase cercuri literare, unde importanti oameni de cultura ai vremii isi odihneau adesea sufletul si gandul obosit, regasind linistea launtrica in spatiul manastiresc.
Nicolae Grigorescu, cel mai de seama pictor roman, care se bucura de atata apreciere in lume, la numai 18 ani a primit misiunea covarsitoare de a picta Manastirea Agapia din Neamt. Exclama adesea: Toata noaptea visam numai ingeri si scene religioase. Inspirat din cer, a lasat in urma capodopere inestimabile, care ne fac mandri in fata intregii lumi. Si multi, poate prea multi oameni de seama au marturisit in fel si chip, din generatie in generatie, o cultura profund crestina si traditii cu adevarat dumnezeiesti, care ar trebui sa ne faca sa pretuim trecutul si sa ne responsabilizeze pentru viitor.
In istoria noastra, il regasim pe Dumnezeu in toate. Stau si ma intreb, de ce atata indarjire de a-l scoate pe Dumnezeu din viitor? De ce sunt unii dintre noi, crestini de altfel, impotriva orelor de religie, impotriva icoanelor in salile de curs, impotriva profesorilor de religie? De ce este rusinos ca un copil sa invete cele 10 porunci biblice? De cand este o rusine sa-ti cinstesti parintii, sa-ti iubesti aproapele, sa nu minti, sa nu furi, sa nu ucizi, sa nu invidiezi? Din ce rationamente reci am ajuns sa minimalizam importanta acestor lucruri in educatia copiilor? Hristos ne vorbeste de bunatate, blandete, milostenie, iubire, vazand in copii cele mai inalte si mai curate fiinte de pe pamant, si ne indeamna sa ne hranim copiii cu aceste lucruri.
Noi, insa, de cele mai multe ori, cu raceala si indiferenta, am devenit ucigatori de suflete, propovaduind doar concurenta, performanta, graba, stresul si toate celelalte micimi ale vietii. Eu sunt mandra de trecutul tarii mele si desi nu vreau, ma gandesc de pe acum ca-mi va fi rusine de viitorul ei. Mantuitorul a spus: Cel ce are urechi de auzit, sa auda! Sa-i lasam pe copiii nostri sa asculte lectiile profesorilor de religie si poate ei vor auzi mai bine decat am auzit noi! (Bianca Ierchan, Foto: Wikipedia)
