Mottoul nostru: Plimbati-va, explorati, descoperiti si incercati sa va lasati hipnotizati de locurile si momentele care vi se intampla in viata!
Este o mare placere si bucurie sa putem scrie si impartasi cu cei care iubesc Romania despre locurile si oamenii intalniti in calatoriile noastre.
Pentru astazi ne-am gandit – si sper ca am facut o alegere buna – sa scriem despre Pestera cu Oase din Maramures. Nu ati auzit de ea, nu? Am ajuns sa o vizitam datorita unor oameni deosebiti ce ne-au fost gazde in Maramures si fara de care nu am fi descoperit Maramuresul si, apropo de tema concursului Oameni despre care vreau sa scriu, imi doresc sa descopar cati mai multi!
Pestera se afla la altitudinea de 285 m, avand dezvoltarea de 40 m si o singura intrare. Se afla localizata pe valea Pietrii, pe afluentul stang vaii Poienii, pe afluentul sting al raului Lapus, pe versantul vestic al muntelui Piatra Pintii din comuna Baiut, satul Poiana Botizii. Accesul spre pestera se face de la Gura vaii Poieni (4 km de Strambu Baiut, 21 km de Tg. Lapus), se urca pe drumul spre Poiana Botizei cca. 2 km, apoi se traverseaza valea si se urca pe poteca dintre cele doua fire ale Izvorului Pietrei pana sub Piatra Pintii, intrarea este situata pe versantul vertical al stancii de sus. Este o pestera fosila, fiind dezvoltata pe o directie generala V-E-SE, intrarea are inaltimea de 3 m, urmeaza un sector descendent pana la cota 2,8 m, dupa o saritoare de 2 m, inaltimea galeriei are 3 m, in dreapta este o galerie de 6 m lungime si inaltimea de 2,5 m debuseaza printr-o fereastra in tavanul galeriei principale, se continua descendent de la 2,8 m pana la 7,7 m, unde galeria atinge inaltimi pana la 8,8 m. Galeria urmeaza ascendent pana la terminus pe o lungime de 20 m, aici fiind trei saritori si partea concretionata a pesterii. Inaltimea are 2 m, latimea generala a pesterii are 1 m, terminusul este o restrictie de 0,2 m latime la cota de – 1,9. Pestera cu Oase este „subiectul” primei lucrari de speologie referitoare la o pestera din judetul Maramures, cea redactata de Primics Gy in anul 1986. Iti este necesar echipament de munte, bocani, lanterna neaparat, pestera nefiind electrificata.
Pornim spre pestera despre care se spune ca ar fi fost casa lui Pintea cu doi localnici, dl Gherman si dl Anton, care cunoaste fiecare locsor din padure ca pe curtea lui, caci altfel nu nimeresti drumul. Daca te iei dupa indicator, asa cum ne-am luat noi, nu ai avea de mers decat 800 de metri. Gresit… dar odata porniti la drum nu am vrut sa ne facem de ras in fata celor doi localnici care ne erau calauze. Drumul nici vorba sa aiba 800 de metri… este si anevoios de urcat, pe alocuri fiind in pante abrupte. Am aflat in timp ce urcam ca ne putem intalni cu ursi… mai ales cu ursoaice care au pui in perioada aceasta, nu eram destul de epuizati de urcus, acum eram si cu frica unui face to face cu ursoaica. Calauzele noastre ne-au spus ca trebuie sa stam linistiti, ca, daca vorbim mult, nu ne ataca. Cu speranta ca acestea nu erau decat glume pe seama noastra, am continuat sa urcam. Racoarea padurii si popasurile dese ne-au dat puteri sa ne continuam drumul. Drum care pentru noi, care nu suntem patimasi in a urca muntele la picior, a fost greu. In schimb, pentru oamenii locului a fost floare la ureche, ei carand sacosele cu cizme pentru toti si ceva de-ale gurii, urcau si horeau, apoi se mai opreau sa ne mai povesteasca de ursii care viziteaza locul. Pe parcursul urcusului, poienite pline de flori si varfurile muntilor dimprejur. Superb!
Ajungem in sfarsit la pestera… care nu are deloc intrarea pe care o credeam. Intri cumva”pe pantece”, vorba lui nea Gherman. Intrarea e o gaurica mica, camerele sunt si ele unele mici, in altele te poti ridica in picioare.
Pestera este un loc salbatic, nefiind absolut nimic amenajat pentru turisti. Neaparat iti trebuie lanterne ca sa poti vedea ceva in pestera!
In pestera, apa a sapat piatra in asa fel incat a facut niste forme de poti jura ca sunt schelete umane. Localnicii spun ca aici ar fi fost ascunzatoarea lui Pintea. A meritat drumul pana acolo, dar vrem sa se stie ca drumul nu are 800 m asa cum arata un indicator din zona, in padure este umed si alunecos, (bocancii sunt ideali), drumul nu este marcat decat pe alocuri, in pestera nu vezi nimic daca nu ai lanterne puternice! Multumim dlor Anton si Gherman, care ne-au fost o companie nu placuta,ci tare draga, au glumit si horit pe tot parcursul drumului, si fara de care nu ne-am fi bucurat de astfel de locuri.
Aici se termina calatoria noastra la Pestera cu Oase in Maramures, un loc aproape nestiut, pustiit, dar descoperit de oameni iubitori de frumos. Si nu numai. (Iulia si Franck)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Pestera_cu_Oase_din_Maramures/1]}
