Doresc sa-i felicit pe toti cei care au transmis mesaje atat de frumoase si pe care m-am bucurat sa le citesc… Eu doresc sa va descriu Romania cu ce are ea mai bun, pentru ca m-am saturat sa vad tara asta tarata efectiv in mocirla de toti care au nemultumiri si poate frustrari personale. Nu vreau sa va vorbesc despre partea intunecata a Romaniei; daca asta vreti sa vedeti si sa auziti, trebuie doar sa deschideti televizorul… Va scriu, deoarece ideea dumneavoastra ma inspira la rememorarea acelor emotii pe care le-am trait in calatoriile mele, la frumusetile pe care aceasta tara le are, la oamenii minunati cu care Romania trebuie sa se mandreasca.
Nu poti sa ai o tara mai buna si cu un viitor luminos daca scormonesti in toate dupa evenimente neplacute si scoti la iveala toate mizeriile acestui neam, fara sa-ti promovezi valorile. Nu poti sa fii roman si sa nu ai nimic cu care sa te mandresti. Ce demonstratie mai mare decat manastirile Romaniei ti-ar trebui ca sa intelegi ca omul sfinteste locul. Vara trecuta am avut placerea, bucuria si onoarea de a face o incursiune la manastiri. Aproape ca nu va pot descrie uimirea pe care am cunoscut-o pe acele meleaguri binecuvantate de Dumnezeu. Locuri care te fac sa te simti in armonie cu natura, cu Dumnezeu, cu tine insuti. Viata si timpul au o dimensiune aparte aici. Am inceput cu nordul Moldovei si am continuat prin toata Romania, in locuri unde credinta este pastrata de sute de ani nealterata, iar linistea si pacea parca s-au instalat pentru vecie.
Oamenii care traiesc aici sunt romani autentici, simpli, cei mai multi au putina scoala, insa bogatia lor sufleteasca este coplesitoare la propriu. Nu poti sa nu ramai impresionat de vocile lor calde, de daruirea lor spre a ajuta cu o vorba buna pe oricare pelerin. Poti sa-ti spui of-ul, poti lua o binecuvantare, poti sa-ti incarci bateriile pentru a face fata greutatilor pe care le ai.
Sunt calugari implicati in misiuni de strangere de fonduri pentru ajutorarea celor nevoiasi, construiesc adaposturi pentru cei mai putin norocosi si primesc in familiile lor si pe langa manastiri pe cei abandonati. Traim intr-o societate in care abandonul copiilor este la ordinea zilei, dar aici am intalnit oameni care sunt bucurosi sa-i creasca pe cei ce vor fi Romania de maine. Am intalnit romani solidari cu semenii lor care aduc la manastire lucrurile care le prisosec: un sac de haine, o patura, un cos cu mancare etc. Lucruri marunte pentru noi cei din Capitala, insa de mare folos pentru multi fara speranta.
„Familia” de la Valea Screzii este poate cea mai mare marturie ca Romania inseamna suflet, unitate si compasiune, ca exista o sansa pentru un viitor mai bun, ca oamenii nu se dau batuti cand intalnesc suferinta. Aici am avut sentimentul ca se poate, ca este speranta pentru mai bine. Am auzit povesti cutremuratoare despre destine mutilate si copilarii prea devreme pierdute, insa tot la fel de multe sunt si povestile despre cei care dau o mana de ajutor pentru a putea merge inainte.
Avem oameni frumosi si toate resursele pentru un viitor mai bun si asta ma face sa fiu mandra ca m-am nascut in Romania si cred in sansa noastra cu toata fiinta mea. Eu pledez pentru tara aceasta binecuvantata si pentru toti cei care pot face o schimbare in bine! (Bianca Ierchan)
