Pe numele sau real, Marin Teodorescu, Zavaidoc s-a nascut la 8 martie 1896 la Pitesti. In familia sa, talentul muzical este o trasatura nativa, tatal sau fiind renumit la vremea respectiva pentru harul sau de a canta la tambal si la vioara. Deseori isi lua copiii, indiferent de vreme, si pleca sa cante la nunti sau la alte petreceri. Se spune ca Zavaidoc avea un caracter iute, iar numele sau ar proveni din arhaismul zavaidoaca – zapacit, obraznic, in limba veche munteneasca.
Viata lui Marin Teodorescu este o poveste plina de incercari grele, curaj, dar si succes. La o varsta foarte frageda ramane si fara mama, si fara tata si ia viata in frau, impreuna cu fratele si cu sora sa, luand drumul Capitalei. Infiinteaza taraful Fratii Zavaidoc si se bucura de o oarecare notorietate prin carciumele Capitalei, pana cand pe cerul acesteia apar avioanele nemtesti de razboi. Desi nu avea o statura impunatoare, Zavaidoc se inroleaza in armata, impresionat de faptul ca o mare parte a populatiei din Capitala a abandonat tot ceea ce avea si a fugit in alte regiuni din tara, unde spera sa gaseasca liniste.
Dupa terminarea razboiului, Bucurestiul s-a repopulat, oamenii s-au aratat dornici sa uite si sa isi refaca vietile, iar in procesul de reinnoire a fortelor nu puteau lipsi, evident, lautarii… asa ca succesul lui Zavaidoc si-a reluat amploarea cu un entuziasm si mai mare. Artistul ar fi putut performa in piese de opera, avand toate sansele sa devina un tenor de succes, dupa cum recunosteau muzicienii din acea perioada, insa caracterul sau nu se asorta decat unui singur stil de muzica si de viata – acela de lautar, cu tot ce insemna asta: nopti nedormite cu cantari prin carciumi si bani castigati foarte usor, dar cheltuiti si mai repede.
In foarte scurt timp, devine celebru nu doar in tara, cat si in afara, fiind solicitat sa cante la diferite evenimente, in Franta, Rusia, Ucraina, Ungaria si alte tari din Europa. Din 1926, atunci cand ia lucrurile in serios si incheie un contract cu o casa de discuri, succesul lui Zavaidoc se transforma intr-o cariera uimitoare, talentul sau rasfrangandu-se in zeci de discuri, cautate cu frenezie de catre oamenii din intreaga tara si nu numai. Devine, asadar, nu doar celebru, ci si foarte bogat, la vremea respectiva, undeva in 1930, fiind posesorul unei averi de milioane de lei. Se declanseaza apoi o adevarata lupta intre localurile bucurestene, fiecare platind un pret cat mai mare, doar ca sa-l aiba invitat pe celebrul Zavaidoc. Totusi, nu era singurul cantaret celebru din Capitala acelor timpuri; o mare concurenta ii facea Cristian Vasile, cel care a cantat cu o maiestrie unica celebra melodie Zaraza. De la aceasta melodie – spun unele surse – s-a creat un razboi intre Zavaidoc si Cristian Vasile, razboi care a dus la distrugerea acestuia din urma. Nu exista insa date exacte care sa confirme faptul ca Zavaidoc ar fi implicat in vreun fel la eliminarea lui Cristian Vasile, asa cum nu se stie inca cu certitudine daca celebra Zaraza a existat cu adevarat.
Trecut de 40 de ani, Zavaidoc renunta la statutul de celibatar vanat cu frenezie de catre femei si se casatoreste cu o femeie mult mai tanara decat el, patroana unui atelier de croitorie. In 1941, chiar la petrecerea de Revelion, Zavaidoc oficializeaza relatia sa si isi boteaza primul copil. Artistul este in culmea fericirii, insa casnicia sa nu este una linistita, pentru ca Zavaidoc devine o adevarata obsesie pentru foarte multe femei. Unele il urmaresc pas cu pas, isi imagineaza ca au o relatie cu Zavaidoc si toate acestea se reflecta in probleme in interiorul familiei sale. In aceste conditii, casnicia lui Zavaidoc nu rezista decat cinci ani, timp in care se nasc trei copii.
Linistea tarii este insa din nou spulberata. In 1943, Zavaidoc, in calitate de plutonier in rezerva, este chemat urgent la Targoviste, insa, chiar si militar, acesta nu se poate desprinde de viata de lautar, asa ca noptile le petrece dand adevarate chefuri, in care le canta celorlalti. Se spune ca insusi maresalul Ion Antonescu a ordonat ca Zavaidoc sa fie luat pe sus din plina strada si adus la el, pentru a canta, iar aici, pe langa celebrele sale melodii, facand haz de necaz, Zavaidoc canta As muri, dar nu acum.
Din 1944, cariera, dar si viata lui Zavaidoc cunoaste declinul, odata cu al Doilea Razboi Mondial. Rand pe rand, rude foarte apropiate trec in nefiinta, el alearga din loc in loc, in cautare de adapost. Spre sfarsitul vietii cunoaste o decadere enorma, din bogatul si celebrul Zavaidoc nu mai ramane decat un om plin de frustrari, ramas orb, cu grija zilei de maine, fara un acoperis deasupra capului… pentru ca nu agonisise nimic din ceea ce castigase in anii de glorie. Chinul sau ia sfarsit pe 13 ianuarie 1945. Este inmormantat la Manastirea Cernica… si toata aceasta existenta zbuciumata trece in sertarul cu amintiri. A ramas totusi povestea, povestea banilor, a fericirii si succesului dobandit atat de brusc si sters la fel de repede, al unei vieti traite cu stilul lautaresc in sange. Zavaidoc nu a fost doar un cantaret, a fost lautar, un lautar prin cantecele si viata sa. Ramane insa celebru prin cantecele sale, ascultate si astazi la chefuri si petreceri: De ea nu ma iubeste, Cantecul lui Zavaidoc, Din ochii care-au plans vreodata, Aseara fusei la Una, Am un foc la inimioara, Ma suii in dealul Cernii si alte cantece cu farmec de poveste interbelica. (Rodica Puscasu, Foto: Wikipedia)
