Inainte de ’89 eram la varsta copilariei, cand toate mi se pareau a fi fabuloase si aveam in fata o lume cu bune si rele, gata de explorat. Si chiar ca era o lume cu bune si rele aceea in care traiam!
Imi aduc aminte in mod special una dintre zilele cand se taiase caldura de la calorifer. Circula chiar si un banc pe vremea aceea. Definitia caloriferului era: aparatul acela care este menit sa extraga caldura din apartamente si sa o duca la centrala… Ca sa nu dardaim de frig, chiar in mijlocul camerei de zi trona un resou din seria celor cu picioare firave si ruginite, vopsit in albastru. Imi amintesc si acum ca avea un arc sarit, care nu se aprindea niciodata. Eu si cu sora-mea stateam mereu aplecate deasupra resoului cand il bagau ai nostri in priza sa vedem daca de data asta se aprinde si arcul defect. Degeaba.
In ziua de care va povestesc, era un eveniment la librarie. Primisera Cel mai iubit dintre pamanteni. Asta insemna ca se dadea la pachet cu o carte despre expansiunea fulminanta a Partidului Comunist, pe care, vrand-nevrand, trebuia s-o cumperi. Plus, bineinteles, inevitabila coada… Asa ca tata a coborat pana jos la librarie sa cumpere cartea. Erai contra cronometru de cate ori aparea ceva demn de a fi cumparat. Riscai sa ramai fara. De aceea te asezai regulamentar la coada. Tata stia lectia.
Pana sa se intoarca tata victorios cu Cel mai iubit dintre pamanteni, varianta cenzurata, eu cu sora-mea aproape ca ne sufocam in apartament. Din cauza resoului luasera foc sosetele intinse la uscat. Tata a salvat rapid situatia si am scapat cu viata si din aceasta intamplare…
Mai tarziu, in anul 1990, cand tata a venit acasa cu un kilogram de banane, eu cu sora-mea am exclamat in cor: Uite, tati ne-a adus castraveti galbeni! (Cornelia Ardelean)
