Asa cum ne-am obisnuit de cativa ani in luna martie, romanii au ocazia de a participa la Marsul pentru Viata. Tema marsului de anul acesta este Unic din prima secunda. Organizat la data de 23 martie in peste 500 de localitati din Romania si Republica Moldova, are in primul rand rolul de a sprijini femeile in criza de sarcina, de a le incuraja si a le ajuta sa aduca pe lume pruncii pe care-i poarta in pantece. In al doilea rand, marsul are rolul de a trage un semnal de alarma in ceea ce priveste usurinta, chiar firescul cu care practica avortului s-a instalat in vietile noastre. Familia, medicii, apropiatii, toti il recomanda ca pe o solutie salvatoare in cazul unei sarcini nedorite.
E greu de crezut ca in zilele noastre trebuie sa militam pentru viata, insa datele arata ca e nevoie de suport. Rata avorturilor atinge cote alarmante. Cifrele sunt infricosatoare. Cauzele sunt diverse – de la lipsuri materiale si probleme medicale pana la lipsa unei familii care sa asigure un climat propice cresterii unui copil. Sunt situatii fel de fel, unele cu adevarat grele, insa, indiferent care sunt neajunsurile, trebuie sa intelegem si sa acceptam ca o viata e un dar de la Dumnezeu si nu o putem lua. Orice fiinta are dreptul sa se nasca, sa creasca si sa-si implineasca menirea pentru care a fost lasata pe pamant.
Nimic nu este intamplator, nici o viata nu este lipsita de importanta, nici un drum nu este lipsit de sens. Toate sunt ingaduite prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, iar daca El da viata, omul nu are dreptul sa o ia. S-a ajuns la asa o neglijenta, incat aproape in toate familiile s-au intamplat avorturi, mai toti cunoscutii nostri au recurs la un moment dat la un astfel de act. Dispunem de vieti in chip odios, decidem fara remuscare, ucidem fara sa privim in urma. Viata nu e o intamplare, e un dat. Un dat cu care prea lesne ne jucam. Milioane si milioane de suflete nenascute atarna si trag in intuneric neamul nostru, care si asa e destul de bolnav si batran. Nu mai vrem copii deoarece suntem comozi si coplesiti de griji mai mult sau mai putin intemeiate.
Alegem moartea, uitand ca cel mai de pret dar este viata. Desi suntem fiinte rationale, am devenit mai cruzi decat animalele. Avem o lista intreaga de drepturi, chiar si dreptul de a ucide. Nu acceptam o alta cale, nu ne asumam nimic, iar daca cineva incearca sa ne atraga atentia ca gresim, imediat linsam, catalogam, condamnam la tacere. Adesea, militantii pro-viata sunt vazuti ca niste inapoiati, ingusti la minte, care nu accepta ca societatea a evoluat. E drept ca a evoluat, dar omenirea a decazut atat de mult incat pacatul a devenit drept, patima este placere, iar grotescul este normalitate. Fiecare face ce-i place, iar restul e… tacere.
Marsul pentru Viata rupe tacerea. Este vocea pruncilor nenascuti care striga in intuneric. Sunt fii si fratii nostri care n-au apucat sa vada lumina zilei. Sunt Romania din umbra, care-si plange nesansa la viata. Toate aceste suflete nedorite si neiubite de nimeni sunt adanc amprentate in constiinta poporului nostru. Ele raman acolo ca un bagaj negativ ce inclina balanta in defavoarea noastra. Marsul pentru Viata ne reaminteste ca avem datoria de a avea grija de toate fiintele umane care se vor naste. Orice criza de sarcina este o responsabilitate a noastra, a tuturor.
Cine stie cate drame traiesc femeile si tinerele adolescente de langa noi? Doar Dumnezeu cunoaste framantarea launtrica a fiecareia. El stie masura, staruinta, rabdarea, suferinta si nevointa noastra. El vede zbuciumul mamei care nu-si poate aduce pe lume copilul, El vede frica si incertitudinea. Sunt multe greutati, temeri si reprosuri pe care uneori femeile pur si simplu nu le pot depasi. E nevoie de sprijin si intelegere. E nevoie de empatie. E nevoie de traire alaturi de aproapele nostru, cu inima larg deschisa, cu mainile ferm intinse. De cele mai multe ori Dumnezeu ne vorbeste si ne arata calea prin cei de langa noi.
Avem in jur familia, prietenii, colegii, profesorii, cunoscutii si necunoscutii. Se naste fireste intrebarea: prin care dintre ei vorbeste? La cine ne uitam? Cine este aproapele meu? Traim in comuniune si stim prea bine ca, iubind pe aproapele, iubim de fapt pe Dumnezeu. Usor si frumos de spus, insa egoul personal ne pune adesea in dificultate. Femeia in criza de sarcina poate fi aproapele care asteapta ajutorul si grija noastra. Familiile nevoiase, tinerii, cei singuri sunt aproapele nostru. Copilul nenascut inca poate deveni aproapele si prietenul nostru. Si cine stie? Poate salvatorul nostru… (Bianca Sarbu, Foto: www.freeimages.com)
