Romania, tara mea draga… Romania este tara in care m-am nascut, tara in care am crescut, tara in care m-am realizat ca om. Romania, o tara cu o multime de atractii turistice mult mai interesante si placute decat orice alta tara. As vrea sa va vorbesc despre zona Bucovinei, in special despre Manastirea Putna. Merita vizitata, din propria experienta va spun… Numarul impresionant al bisericilor din Bucovina, Romania, cu interesantele fresce interioare si exterioare, a fost pastrat inca din timpurile medievale. Datorita unicitatii si valorii lor artistice, acestea au fost adaugate la Lista cu Mosteniri Culturale Internationale a UNESCO, in 1993. Intr-adevar, nu exista alt loc pe pamant in care se afla un astfel de grup de biserici, cu o asa de inalta calitate a frescelor exterioare.
In majoritatea cazurilor, bisericile au fost intemeiate ca loc al familiilor nobile pentru ingropare. Desi urmand programul iconografic canonic, fiecare pictor a interpretat scenele in feluri usor diferite. Folosind culori precum Albastrul de Voronet, Rosul de Humor sau Verdele de Arbore, pictorii (majoritatea necunoscuti) au descris povestile biblice ale pamantului si ale raiului, scene din viata Sfintei Fecioare si a lui Iisus Hristos, povestiri despre inceputurile omenirii si viata dupa moarte. Prima data, scenele au fost pictate pe peretii interiori, apoi extinse catre peretii exteriori. Motivele pentru astfel de scene vaste erau atat religioase, cat si didactice: pentru a promova ortodoxismul si pentru a educa oamenii de rand.
Exista, fara indoiala, o memorie a locurilor, o memorie anonima cu izvoare ancestrale, de esenta folclorica, in rasfrangerile careia evenimentele istorice se transfigureaza hiperbolic, devenind mituri, legende sau traditii, cu semnificatii existentiale, care transcend realitatile originare, de referinta directa, in perspectiva lor, dupa expresia unui mare poet, eroii apar ca muntii in amurg… Veneratia unanima urca necontenit spre ei din vaile adanci ale aducerilor aminte, invaluindu-le treptat staturile in aburii fecunzi ai inchipuirii, ai acelei inchipuiri fabuloase care emana din sufletul unui neam intreg si in ceturile careia contururile acestora devin labile, siluetele dobandesc forme fantastice, iar crestetele lor, inaltimi uluitoare.
Manastirea Putna, asezata la 72 de kilometri de Cetatea de Scaun a Sucevei, este prima si cea mai importanta ctitorie a Binecredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfant si strajuieste, de peste cinci veacuri, tinutul legendar al Bucovinei. Potrivit celei mai raspandite legende referitoare la intemeierea prestigiosului asezamant putnean, alegerea acestui loc s-ar fi hotarat insa in cu totul alt chip, si anume: cu arcul si sageata… Acestea ar fi fost instrumentele de proiectare a edificiului, „compasul” si „rigla” cu ajutorul carora s-au trasat coordonatele sale. Ion Neculce, care a consemnat legenda in O sama de cuvinte, relateaza astfel intamplarile: Stefan-voda cel Bun, cind s-au apucat sa faca Manastirea Putna, au tras ca arcul dintr-un varvu de munte ce este langa manastire. Si unde au agiunsu sageata, acolo au facut prestolul in oltariu. Si este mult locu de unde au tras pana in manastire. Pus-au si pe trii boiernasi de au tras, pre vatavul de copii si pre doi copii din casa. Deci unde au cadzut sageata vatavului de copii au facut poarta, iar unde au cadzut sageata unui copil din casa au facut clopotnita. Iar un copil din casa dzicu sa fie intrecut pe Stefan-Voda si sa-i fi cadzut sageata intr-un delusel ce sa cheama Sion, ce este langa manastire. Si este sam nu un stalp de piatra. Si dzic sa-i fie taiat capul acolo. Dar intru adevar nu sa stie, numai oamenii aste povestescu. Fost-au si bisericuta de lemnu intru acel delusel si s-au rasipit, fiind de lemnu. Si ase au fost facut manastirea de frumoasa, tot cu aur poleita zugraveala, mai mult aur decat zugraveala, si pre dinlauntru, si pre denafara, si acoperita cu plumbu…”
Viata monahala
Cand un frate incepator vine din lume spre a ramane in manastire, este supus unei perioade de incercare, de adaptare la noul mod de viata. Prezenta la slujbe, la ascultare si la trapeza este obligatorie, ajutandu-l pe novice sa-si curateasca mintea de cele lumesti. El intra intr-o alta dimensiune – a vietii manastiresti. Astfel, participarea intregii obsti la adunatul fanului, la culesul viei, al cartofilor de pe camp sau al merelor din livada, ajuta la intarirea comuniunii si a dragostei dintre frati. Savarsite la timpul lor, fiecare „ascultare de obste” se implineste cu un ritual propriu din care izvoraste bucuria numai pentru cei care unesc munca cu rugaciunea ca prezenta vie a lui Dumnezeu in viata lor. In fiecare duminica si in zilele de sarbatoare, credinciosii vin la manastire aducand fructe, ulei, paine sau alte prinoase, fie spre a fi binecuvantate pentru cei vii, dupa rugaciunea amvonului, fie pentru pomenirea celor adormiti, care se face atat in timpul Sfintei Liturghii, cat si la sfarsit de tot, printr-o slujba speciala, numita parastas.
In 1871, M. Eminescu definea Manastirea Putna ca fiind Ierusalim al Neamului Romanesc, iar mormantul lui Stefan cel Mare, ca altar al credintei stramosesti. De atunci si pana astazi, an de an, presedinti si regi, patriarhi si arhierei, poeti, actori sau oameni politici vin la Putna spre a-si pleca genunchii in fata mormantului Slavitului Voievod, a carui candela este de-a pururi tinuta aprinsa de calugarii ce-L slujesc pe Dumnezeu, Neamul si Tara. (Catalin Lupascu)
