Atunci cand iubesti, imposibilul se transforma in posibil, ai putea sa zbori zile si nopti peste oceane si munti, numai ca sa ajungi acolo unde iti doresti. E adevarat, lumea e facuta din iubire, o respiratie fara de care nu existi, o feerie in care te abandonezi in palma celuilalt si te uiti pe tine, te confunzi cu starea de fericire, te regasesti exact in decorul propriei povesti… E frumos sa iubesti, nu-i asa? E magic sa ti se spuna “te iubesc” atunci cand nu te astepti, e atat de bine sa fii in bratele celui pe care il doresti, sa stii ca tu faci parte din iubirea aceea, ca esti o jumatate a acelui intreg. Cunosti vulnerabilitatea, fragilitatea, insa si forta de a schimba insesi regulile din care e facuta realitatea, insa le poti schimba cu adevarat?
Iubirea adevarata este cea care reuseste sa treaca peste timp si spatiu. Si totusi, pana unde poate sa mearga iubirea? Pana la stele si la luna, ar fi spus Eminescu, pana se termina banii, spun scepticii si realistii. Unii spun ca in razboi si in dragoste este permis orice, altii spun ca iubirile trebuie sa se incadreze in normele impuse de catre societate, ca si cum atunci cand te indragostesti ti se calculeaza niste coordonate si se verifica validitatea. Un lucru e sigur: iubirea e spontana, nu tine cont de reguli, si asta s-a dovedit de-a lungul secolelor.
De la iubirea sublima si mereu neimplinita a lui Eminescu sau Shakespeare la iubirea moderna, cu toate formele ei nonconformiste, omenirea a dovedit ca nici o forta a acestui univers nu poate sa depaseasca forta iubirii. De la gestul extrem al Julietei sau al altor celebre personaje care au preferat sa renunte la viata decat sa traiasca cu o dragoste neimplinita pana la protestele homosexualilor pentru cererea de drepturi egale, recunoscute de catre societate, totul se invarte iremediabil in jurul iubirii.
De cand am pasit in secolul comunicarii, cu pretentia idealista de a ne perfectiona, ne-am trezit in fata a numeroase conflicte nascute nu doar din tendintele generale ale societatii, ci si din idealismul fiecarui individ. Pentru ca fiecare si-a construit propriile viziuni asupra vietii, acestea intra adesea in conflict cu viziunile celorlalti. Fie ca este vorba despre relatii intre persoane de acelasi sex, relatii extraconjugale sau relatii cu diferente de varsta foarte mari, relatii dintre persoane cu religii diferite, au existat intotdeauna doua tabere foarte bine reprezentate si bine definite, cu pareri sustinute cu vehementa, mai ales in mass-media.
Si iata, atunci cand viata personala a unui om devine subiect de interminabile emisiuni, numite fie talk-show-uri, divertisment sau monden –, el se supune automat unui adevarat proces din partea celorlalti. Cu alte cuvinte, ne place sa ii judecam pe ceilalti prin prisma a ceea ce am fi facut noi daca am fi fost in locul lor, si acesta e un job, se pare, foarte relaxant pentru unii. Dar, atunci cand vorbim de persoane publice, sa spunem ca acestea trebuie sa isi asume tot ceea ce inseamna a fi in vizorul publicului. Pentru ceilalti – pentru ca nimeni nu ramane nejudecat – ramane mereu in picioare regula prin care fiecare e liber sa faca ceea ce doreste, nu atat timp cat nu ii afecteaza pe ceilalti, ci atata timp cat nu ajunge la urechile lor, pentru ca acolo, in urechea celuilalt, se transeaza cele auzite, se pun informatiile pe categorii, se verifica sa se vada daca coincide cu sablonul propriilor valori, apoi se lanseaza verdictul final, prin care se subliniaza cat de mult a gresit acuzatul, in comparatie cu sublima si inocenta cuviinta a judecatorului.
Si toate acestea pentru ca fiecare are propria viziune asupra iubirii, pentru ca iubirea, desi analizata de-a lungul secolelor de catre scriitori renumiti, dar si de catre oameni de stiinta, este inca un mare mister. Cu toate acestea, lumea e facuta din iubire, iar atunci cand iubesti, imposibilul se transforma in posibil. (Rodica Puscasu, Foto: Stock.XCHNG)
