Locuri misterioase din Romania si povestile lor. Sunt sute, poate mii, iar ceea ce urmeaza nu ridica decat un colt al valului ce le imbraca. Comori si pesteri fara fund, lacuri subterane si legende. Iata ce te asteapta la Izverna, pe platoul Closanilor! Ma fascineaza sa strabat Romania si sa-i adun povestile, ca sa le astern pe hartie. Daca esti atent, la fiecare pas vei gasi ceva de ascultat, de privit, de reistorisit. Dar unele locuri mustesc de legende, ca si cum ai pasi pe deasupra izvoarelor epice ale lumii, peste care Dumnezeu a presarat tarana timpului, iar pasarile au insamantat-o cu iarba cuvintelor. Un astfel de spatiu binecuvantat este podisul carstic al Ponoarelor si tocmai acolo vreau sa mergem acum, in locul de-i spune Canicea, un sat vechi, inglobat in satul mai mare al Izvernei. Ei, si cu Izverna asta ii o poveste si le-om zice acum pe amandoua, impreuna.
Sufletul satului Canicea
Sa-ncep insa cu Canicea si cu biserica lui cea veche de lemn, lutuita, varuita si-acoperita cu sindrilita. Ridicata pe la inceputul anilor 1800, de catre Muhuta Sbarna din Selistea Izvernei, dupa dorinta fiica-si, preoteasa Sara Dumitrascu din Closani, se-„nrudeste” cu cea (mai vechisoara) din Ponoarele ori cu cea din Costesti – aiste trei parand sa respecte acelasi tip de arhitectura. E mititica si ingusta, in forma de nava si seamana, de-o vezi doar dintr-o parte, dintre nucii si brazii de dincolo de drum, cu o cascioara de oameni batrani. Si tot ca o casa de oameni batrani sta cu „ochii” tintiti catre poarta, sa vada de se mai intorc feciorii plecati la capatul lumii, au ba.
Clopotnita de lemn si dranita e mai incolo si sta-ntr-o rana. Dar e atata pace in juru-i, ca glasul cintezei din brad se aude clar si cristalin imbracand satul tot in speranta. Biserica din Canicea are hramul Sfintilor Voievozi si-a fost folosita candva si ca lacas de cult, si ca scoala pentru copiii satului din platoul Closanilor. Catre usa mica urca dintotdeauna cateva trepte de piatra si de-o parte, si de alta a lor, cerdacul semiinchis servea de sala de clasa. Aici sedeau copiii pe scaunele cu trei picioare, cu tablitele de lemn invelite in ceara pe care invatau a desena buchiile.
Locul inverzit de unde izvorasc legendele
Despre Izverna, viceprimarita Maria Capastraru, profesor de istorie, imi zicea, cu vreo cativa ani mai in urma, ca ar veni numele de la verbul latin verno, vernare, care inseamna a inverzi, deci loc inverzit. O alta varianta, cu origini slave, crediteaza ideea ca ar fi vorba despre locul de unde izvoraste acea apa care strabate satul, mai ales ca si pestera (unde e sursa apei) se numeste tot asa. Imprejur sunt multe toponime slave, dar se explica si prin vecinatatea cu populatiile slave de la sudul Dunarii. Si tot legate de acesti vecini sud-istreni sunt si unele dintre legendele locului, precum cea a comorii Serbiei, ascunsa de Printul Milan in pestera zisa si fara fund. Ceva adevar o fi si-n aceasta poveste-a comorii, daca ne gandim ca Jacques Yves Cousteau insusi, marele explorator, a decis intr-o zi sa opreasca explorarile sale in Delta Dunarii si sa intre in pestera cea plina de secrete, incercand sa le dezlege. Ei bine, comorile Izvernei sunt alt subiect asupra caruia vreau sa m-aplec. (Simona Lazar)
Puteti citi continuarea pe antenasatelor.ro
