Candva l-am intrebat pe tatal meu daca nu ne-ar prefera ca pe toti de varsta mea din sat risipiti peste mari si tari, venind in august cu masini care valoreaza cat jumatate din apartamentul meu, nu niste traitori din salarii, resuscitand o Dacie de 10 ani. Intre timp am inceput sa ii privesc cu alti ochi pe cei ce trudesc pe alte meleaguri. Da, au satisfactia materiala, insa sunt consumati, imbatraniti inainte de vreme. In afara faptului ca sunt niste straini care iau localnicilor bruma de locuri de munca, trebuie sa lupte sa contracareze impresia pe care o lasa un Mailat si cei aidoma lui!
Noi, cei care muncim in tara, suntem responsabili doar de propria imagine, nu trebuie sa explicam obsedant diferenta dintre roman si rrom. Noi, cei de acasa, avem timp sa ne aplecam si sa ridicam gardul cazut de la casa bunicilor, legand punti intre generatii, avem vreme sa ascultam povestile lor din razboi sau despre foametea ce-a urmat. Putem tine in maini un livret militar sau un act prin care erau somati sa dea cota la stat si apoi actul prin care le-au rechizitionat: un bou, cinci banite de orz si trei banite de porumb! Istoria invatata in scoala nu va avea niciodata impactul povestilor spuse de un bunic pe prispa casei. Noi cei care traim in Romania, chiar daca facem slalom printre scadente si taxe, parca avem deschiderea catre radacini, catre ce ne-a format ca si caractere.
Inca tinem post inainte de sarbatorile crestine, evitam sa spalam sau sa coasem duminica, inca ducem Lumina la mormintele celor dragi, inca tamaiem cand dam de pomana, inca fiul meu spune bogdaproste! Nu-i judec pe cei plecati. Am fost in tarile si in casele unora dintre ei si vad cat muncesc, cat indura si cat sufera. Ii invidiez doar pentru sistemul de sanatate publica deoarece boala nu asteapta. Pentru ca celelalte facilitati pe care le aduce civilizatia sper sa muncim si sa le aducem si in Romania. (Nicoleta Constantinescu)
