Sarbatoarea Craciunului are darul de a ne aduce mai mult impreuna. Privim mai atent la cei dragi si mai cu seama la cei mici. Ne plac sarbatorile, le-am imbracat in luminite, le-am impodobit frumos, an de an mai fastuos si mai viu colorat. Bucurie, cadouri, mese imbelsugate, case luminate si multa fericire pe chipuri. Asa este Craciunul nostru si asa ar trebui sa fie Craciunul tuturor, caci doar pentru toti s-a nascut Mantuitorul Lumii, Fiul lui Dumnezeu. Un moment de taina si cat ai clipi, sarbatorile trec, iar noi revenim la traiul nostru anost si egoist, punand luminile Craciunului intr-o cutie de carton, urcata pe un raft pana anul viitor.
De ce asa? Poate pentru ca traim intr-o societate blazata care nu crede cu adevarat in Craciun si in schimbare, care a pierdut sensul bucuriei durabile, ziditoare si mantuitoare? Poate ne-am invatat cu placeri imediate, trecatoare, pline de stimuli, dar goale de continut? Poate n-am inteles ca impreuna suntem cu totii mereu si nu doar de sarbatori? Dragostea nu are restrictii de timp sau spatiu. Spun sfintii: iubeste si fa ce vrei! Cand iubesti, iubesti tot timpul, te daruiesti tot timpul si cresti in iubire mereu. Iubirea nu se termina si nu se imputineaza. Ea are o matematica tainica, mereu pozitiva, se inmulteste la nesfarsit. Este contagioasa, se propaga dintr-un suflet in altul tesand punti trainice si peste cele mai grozave prapastii. Traim intr-o zarva cumplita, care ne rapeste nobletea iubirii.
E multa suferinta in jur, dar trebuie sa ne educam sa privim suferinta lumii ca pe suferinta noastra, caci de aceea suntem contemporani cu ea.
E menirea noastra sa aducem bucurie acolo unde nu este, sa vindecam acolo unde doare, sa punem macar un strop de iubire acolo unde este nevoie. Daca iubirea dintre noi infloreste, inseamna ca ne-am inteles menirea, ca ne-am deschis inima catre aproapele si am tesut o punte catre inima lui, inseamna ca am inteles Craciunul si ca Fiul lui Dumnezeu S-a nascut in ieslea sufletului nostru, inseamna ca am implinit porunca: Iubiti-va unul pe altul. Iar daca nu credem ca e posibil sa cercetam cu luare aminte la cei ce implinesc aceste lucruri si asa ne vom intari. Eu ma gandesc mereu la parintele Nicolae Tanase de la Valea Plopului, care de vreo 30 de ani ne arata cum poti fi un izvor nesecat de bunatate, blandete si iubire. Este binecunoscut faptul ca parintele grijeste de sufletele necajite ale copiilor abandonati si nu numai. Avea sub aripa sa peste 300 de suflete acum mai bine de 15 ani cand am ajuns pentru prima data la Valea Screzii.
Adapostea chiar mai multe suflete si acum vreo 10 ani, si acum 5 ani, si inca mai are. Ma intorc din cand in cand la Valea Screzii, iar acolo lucrarea continua sub atenta indrumare a parintelui. Se schimba doar copiii. Unii cresc si pleaca, iar locul lor este luat continuu de alti si alti copii. Ei nu se imputinaza si oricat de mari ar fi provocarile, nici dragostea parintelui nu slabeste. E o taina acolo, o taina ce dureaza si creste zi de zi. Nu reusesc sa mi-o explic si nici sa o exprim in cuvinte, dar exista cu certitudine ceva inalt în toata aceasta lucrare. Ma uit si nu inteleg, de aceea poate ca revin din cand in cand sa ma intaresc la gandul ca iubirea trebuie lucrata permanent. Acolo e iubire, caci altfel n-ar dura. In ieslea de la Valea Screzii cred ca e Craciun mereu, caci altfel nu-mi explic. Iar daca sunt contemporana cu acest nesfarsit Craciun, nu-mi ramane decat sa va invit pe toti sa fim noi magii ce aduc daruri si fac o plecaciune pentru ca flacara acestei nemarginite lectii de iubire sa nu se stinga niciodata. Intr-o lume atat de plina de zbucium, doar calauziti permanent de steaua iubirii ne putem implini menirea de a fi dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Craciun fericit, tuturor! (Bianca Sarbu)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Sa_fim_noi_magii_Craciunului_la_Valea_Screzii/1]}
