Anul trecut, in preajma Craciunului, am reusit sa fac niste oameni cu suflet mare din Bucuresti sa vibreze la povestea adevarata a trei frati dintr-un sat care traiau intr-o casa darapanata, fara curent electric, nu mergeau la scoala si nu stiau ce inseamna Craciunul. Cei trei copii nu-si doreau prea multe, ci doar sa mearga la gradinita si sa aiba cate un ghiozdan, chiar daca nu stiau prea bine ce fel arata, si am reusit sa le indeplinesc dorinta. Am scris mai multe e-mailuri, trebuie sa marturisesc, cu inima stransa si cu sperante minime.
Dumnezeu a vrut ca unul dintre e-mailuri sa fie citit de catre o persoana angajata intr-un lant de hypermarketuri care a inteles mesajul meu si faptul ca ceea ce descriam era adevarat. Impreuna cu mai multi colegi, au reusit sa umple sacul lui Mos Craciun si l-au ajutat pe acesta sa ajunga la cei trei copii uitati de lume, intr-o casa darapanata, fara nici un fel de ajutor sau venit.
Copiii au primit cu bratele deschise darurile, am impodobit impreuna cu ei primul brad de Craciun din viata lor, afara, direct in zapada, iar mirarea lor atunci cand desfaceau ambalajul unei prajituri nu poate fi descris in cuvinte. Am invatat ca un Craciun fericit nu inseamna numai sa ai masa plina si sa te bucuri de fel si fel de cadouri! Am invatat ca un Craciun fericit poti avea si atunci cand ai facut macar un suflet de copil sa tremure de bucurie si de emotie. (Claudia Serafimciuc)
