Bradul de Craciun este un obiect traditional pe care il asociem tot mai des cu sarbatoarea Nasterii Domnului. Totusi, la originile sale, includerea lui in atmosfera diferitelor „sarbatori de iarna” se pare ca dateaza inca din perioada antica precrestina. Romanii aveau obiceiul sa-si impodobeasca locuintele cu un brad pe care il suspendau de plafonul camerei cu varful in jos. Aceasta practica semnifica legatura nemijlocita dintre nemurirea sufletului si Divinitatea mereu tanara locuitoare in ceruri. Bradul, in acest sens, era perceput ca arborele sfant cu vesmantul mereu verde si nebiruit de „moartea” din anotimpurile reci.
O simbolistica asemanatoare o avea bradul si la alte neamuri antice, in special la popoarele nordice germanice, unde era considerat ca arbore nobil, remarcandu-se prin statura lui verticala, precum si prin coroana lui „neschimbata”, plina de viata. El era perceput, totodata, ca dublul vegetal al omului, un aliat fidel in sustinerea vietii (prin diferite utilizari ale lemnului sau) si un loc de refugiu in caz de primejdie (prin desimea binecunoscuta a padurilor de conifere). Potrivit cercetatorilor, pana in secolul al XII-lea, brazii de Craciun nu erau impodobiti. Cu timpul, ornarea lor s-a facut cu fructe, flori de hartie, biscuiti, ca mai tarziu sa fie decorati cu lumanari si globuri colorate.
Primul brad de Craciun impodobit a aparut in anul 1510, in Lituania, in Franta in 1521, dupa ce printesa Helene de Mecklenburg s-a casatorit cu ducele de Orleans, iar in Anglia, in 1841. Bradul de Craciun, asa cum il vedem impodobit azi, a aparut pentru prima data la Breslau, datorita ducesei Dorothea Sybille von Schlesian. In Statele Unite este preluat in anul 1749, odata cu stabilirea unor colonisti germani in Pennsylvania, dar impodobirea bradului a fost fixata pentru prima data in 1836, in statul Alabama.
Semnificatia crestina a bradului este asadar una secundara, el nefiind un element specific zonei Orientului, unde prezenta acestui arbore era foarte limitata. Poate fi sugerata o increstinare a simbolisticii precrestine, referitoare la viata fara de moarte a sufletului omenesc, care prin Nasterea Domnului Hristos, Fiul lui Dumnezeu, dobandeste darul de a fi restaurat si „asumat” de Acesta pentru vesnicie. Forma piramidala a bradului pare a trimite cu gandul la ierarhiile ceresti in varful carora se afla Iisus Hristos, Dumnezeu si om, unind in sine creatul cu necreatul.
O simbolistica aparte par a avea globurile sau fructele (merele) folosite in decorarea bradului, ele amintind de fructele pomului din Rai, prin mancarea din care Adam si Eva au pierdut legatura cu Dumnezeu, din pricina neascultarii, ceea ce a facut necesara venirea pe pamant a Rascumparatorului. Steaua calauzitoare a magilor de la Rasarit este probabil cel mai sigur element crestin asociat bradului, ea amintind de modul pedagogic prin care au fost indrumati spre cinstirea adevaratului Dumnezeu chiar si inteleptii din lumea pagana idolatra. Lumanarile sau luminitele care sunt folosite la decorarea bradului trimit si ele la lumina lina pe care prin cunoasterea si urmarea Mantuitorul Hristos omul redobandeste viata vesnica si vesmantul curat al harului.
Astazi, bradul de Craciun a devenit din ce in ce mai mult un obiect comercial, lipsit de continut crestin, cu o simbolistica eminamente laica, fiind adesea doar un element de decor al anotimpului zapezilor. Ceea ce trebuie sa ne aminteasca, insa, el permanent este marea dragoste pe care ne-o poarta Mantuitorul (Mos Craciun, mose=Mantuitor in lb. ebraica), Care Dumnezeu fiind intocmai cu Dumnezeu Tatal a vrut sa Se coboare la intelegerea noastra si sa ne ofere darurile Sale bogate, facandu-ne frati si mostenitori ai vietii vesnic fericite. El este cel mai mare dar facut oamenilor de Craciun, izvorul vietii si al nemuririi, si sensul de a fi al vietii noastre. (Mihai Pacuraru)
Sursa: Antena Satelor
