Suntem cu precadere vocali. Ne place sa ne auzim, trebuie cu orice pret sa ne dam cu parerea, avem mereu o opinie legata de orice, vorbim intruna cu rost sau fara rost. De cand ne trezim dimineata si pana tarziu noaptea. Tacerea este de neconceput in societatea actuala, in care individul trebuie sa se auda cat mai clar. Este o rusine sa nu poti vorbi, sa fii timid sau introvertit, de aceea societatea a inventat diverse formule prin care oricine poate invinge teama de a vorbi in public. Cursurile de public speaking par a fi solutia ideala pentru cineva cu trac, nascand peste noapte vorbitori de performanta, antrenati sa vorbeasca.
Sunt perfectionate abilitatile de prezentare a discursului in public. Conectarea cu publicul, indiferent de cat este acesta de numeros, este foarte importanta; vitala chiar pentru cei care urmaresc un profit. Oamenii de succes vorbesc in public fara emotii, unde mai pui ca mai trebuie sa ai si o dictie buna. Discursul trebuie sa cucereasca si sa convinga. Oratoria – arta de a tine un discurs – nu este insa la indemana oricui, deoarece uneori limbajul ramane de lemn oricat de coafat ar fi. Adesea, discursul nu transmite, e gol de continut. Se acorda, de asemenea, o mare importanta pentru sudarea cat mai armonioasa a limbajului verbal de cel nonverbal.
Aproape orice domeniu si-a dezvoltat propriul limbaj de specialitate. Termeni si expresii precise caracterizeaza diverse domenii de activitate. Tacerea nu mai este de aur, asa cum era considerata odinioara, nu mai este o virtute, iar mutenia innascuta este considerata un handicap grav si foarte dificil de acceptat in societate. Oamenii multi sunt exclusi din anumite domenii de activitate pentru ca nu vorbesc sau pentru ca au vreun defect de vorbire.
Cu toate acestea, vedem atunci cand ne raportam la Dumnezeu ca lucrurile stau cu totul diferit. Toti sfintii parinti iubeau atat de mult tacerea, incat multi dintre ei renuntau sa vorbeasca perioade mai lungi de timp. Tacerea permite o mai buna interiorizare, o mai buna reflectare catre ceea ce esti si raportul in care te afli fata de Dumnezeu. De asemenea, permite o mai buna concentrare la rugaciune si implicit o mai buna comunicare pe verticala. Cand esti vocal, imprastiat si risipit in idei, nu poti ajunge la acea stare de rugaciune care intr-adevar sa strapunga Cerul. Sfantul Varsanufie de la Optina spunea astfel: Din tacere se naste linistea, iar din liniste, rugaciunea.
Pentru noi, pilda cea mai graitoare in acest sens este Parvu Mutu Zugravul, adica Sfantul Cuvios Pafnutie, pe care il gasim in calendar la data de 7 august. Sfantul Cuvios Pafnutie, cel mai de seama pictor bisericesc si iconar roman, ne invata ca exista o fericire in tacere, o fericire care inalta, care te pune in legatura cu Dumnezeu. Analizand viata sfantului si mostenirea pe care acesta a lasat-o neamului nostru, am putea spune asa: Fericiti cei ce tac, caci aceea au aflat scara care duce la Cer!
S-a nascut in jurul anului 1657, fiind fiu de preot, originar din Campulung Muscel, avand numele de Parvu Parvescu. Familia sa a trecut printr-o cumplita incercare. Sotia si cinci copii ai preotului Ioan au trecut la Domnul. Parintele Ioan a inteles ca Dumnezeu il cheama catre ceva mai inalt si s-a calugarit, intrand in obstea de la Manastirea Negru Voda, impreuna cu singurul fiu care-i ramasese. Micutul Parvu deprinde in manastire mestesugul picturii. La 18 ani pleaca in Bucovina sa invete mai bine meseria de zugrav. La 24 de ani devine pictor de curte al boierilor Vladescu. Picteaza manastirile Aninoasa si Negru Voda, iar pentru talentul sau deosebit ajunge sa lucreze pentru boierii Cantacuzini in 1678, pentru care picteaza mai multe edificii. Apoi ajunge sa lucreze si pentru Domnitorul Martir Constantin Brancoveanu, pictand Manastirea Mamu si Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti, ctitorii brancovenesti.
Este foarte cunoscut pentru pictarea frescelor, insa Parvu a pictat si icoane pe lemn. Icoana Sfintei Treimi este cea mai cunoscuta si o putem vedea la Manastirea Sinaia. Se pare ca a avut ca model icoana Sfintei Treimi a Sfantului iconar rus Andrei Rubliov. A primit pseudonimul de „Mutu” pentru ca picta cu post si rugaciune, fara sa manance si fara sa vorbeasca. Mutenia sa nu era un handicap, ci o alegere pentru a gusta plinatatea harului lui Dumnezeu, care ajunge astazi pana la noi cei care admiram frescele si icoanele sale.
A lucrat inlautrul lui in rugaciune, iar lumea l-a vazut si l-a numit dupa mutenia sa, insa rugaciunea a vazut-o numai Dumnezeu, Care l-a numarat printre casnicii sai. S-a facut prin tacere templu al Duhului Sfant, pictand sub directa Sa indrumare. Parvu a infiintat o scoala de zugravie cu specific national, unde multi ucenici au deprins mestesugul si i-au urmat.
Parvu Mutu a fost intai de toate un om obisnuit, dar care, traind smerit si in permanenta raportare la Dumnezeu, a ajuns sa guste dulceata Raiului. S-a casatorit si a avut doi fii, insa la randul sau a ramas vaduv. Se calugareste, dupa un pelerinaj la Locurile Sfinte, impreuna cu fiu cel mic, sub numele de Pafnutie si Gherasim, la Manastirea Margineni, pe care a si pictat-o. Dupa moartea fiului, monahul Pafnutie se retrage la Robaia, unde primeste schima mare. In anul1735, Schimnicul Pafnutie se muta la Domnul. Este considerat parintele iconarilor din tara noastra. Pictura pastrata si restaurata la Filipestii de Padure (ctitorie Cantacuzina) uimeste prin frumusete si bogatia de portrete. O frumusetea ce te face sa taci. Ramai mut vazand suita de sfinti si scene biblice, dar mai cu seama impresioneaza cele 55 de portrete ale intregului neam al Cantacuzinilor. Cata aplecare spre detaliu, cata complexitate. Aici se gaseste si un autoportret al pictorului. Un alt autoportret al pictorului a fost gasit la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Bordesti. Acesta a fost extras de pe peretii bisericii si este pastrat pana astazi la Muzeul de Arta al Romaniei. A pictat un numar mare de biserici, printre care si Cotroceni, Magureni, Lespezi, Sinaia, Berca, Coltea, insa in multe dintre ele frescele au fost distruse in totalitate, pierzandu-se astfel valoroasa truda a zugravului.
Hotararea ca Parvu Mutu Zugravul sa fie trecut in randul sfintilor a fost luata de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in anul 2017. Proclamarea canonizarii a avut loc in acelasi an, la Manastirea Robaia. Este praznuit in data de 7 august, iar numele inscris in sinaxar este Sfantul Cuvios Pafnutie – Parvu Zugravul. Vedem ca numarul celor care se bucura de proslavirea Domnului este in continua crestere, Biserica Ortodoxa odraslind sfinti an de an, de aceea cultul sfintilor este ceva firesc si natural in Ortodoxie. Fie ca au marturisit credinta prin misiunea in sanul bisericii si a comunitatilor din care au facut parte, fie ca au indurat martiriu sau chiar moarte muceniceasca, fie ca au luminat cu invatatura lor prin cuvant rostit sau scris, fie ca au marturisit cuvantul lui Dumnezeu prin pictura imbogatind patrimoniul cultural bisricesc, fie ca au fost oameni simpli si smeriti in slujba semenilor, sfintii sunt in egala masura pretuiti si iubiti in Ortodoxie. Fiecare sfant ne invata cate ceva. Sfantul Cuvios Pafnutie ne invata ca tacerea este placuta lui Dumnezeu si poate fi scara catre Cer. Tacerea intru cunostinta este maica a rugaciunii, chemarea inapoi a robiei, pazirea focului, cercetatoare a gandurilor, straja catre vrajmasi, a plansului temnita, prietena a lacrimilor, lucratoare de pomenirea mortii, zugravitoare a muncii, iscoditoare a judecatii, slujitoare a mahnirii, dusmana a indraznelii, sotie a linistii, impotriva-luptatoare a iubirii de invatatura, adaugare a cunostintei, ziditoare a vederilor, sporire nearatata, suire tainuita (Scara – Cuvantul al unsprezecelea). (Bianca Sarbu)
