Unul dintre magazinele pe care le evit total se numeste „Bambucha” (e un nume fictiv). Intru, fac doi pasi si aud trei persoane spunand in acelasi timp Bine ati venit la Bambucha, cu ce va putem ajuta?. Hello! Abia am intrat, nu stiu nici macar daca vreau sa cumpar ceva anume. Poate ma hotarasc intre timp. Nu-mi place sa fiu luata din start la intrebari. Traducerea libera este Vreau sa-mi fac targetul, cumpara mai repede ceva!. Un strop de psihologie si simt de management ar trebui sa le spuna celor care conduc vestitul lant de magazine ca nu fac bine! Daca vrei sa lasi impresia ca sari in ajutorul clientului, il lasi sa respire, sa-si clateasca ochii. Il lasi sa se plimbe, sa se simta in largul sau. Il urmaresti din priviri. Se cunoaste omul care are nevoie de ajutor si cel nehotarat caruia i-ar prinde bine un ajutor. Il vezi cu doua produse in mana si nu stie pe care sa-l aleaga? Ajuta-l atunci! Intreaba-l daca e pentru sine ori cadou pentru cineva, ce sex are persoana respectiva, preferinte… daca e un ornament, cum are culoarea camerei. Fa-te folositor, nu repeta mecanic la intrare Bine ati venit, cu ce va putem ajuta?. Pana sa renunt a mai intra in Bambucha, ma simteam ca la gara cu mesaje seci, plictisite de viata, fara pic de suflu.
Plec din Bambucha, ajung intr-o cafenea. Chelnerita, din contra, nu zice nici macar „Buna ziua!”. Imi da meniul, pleaca, se intoarce la fel de plictisita „Ce va aduc?”. Nu avea uniforma, nici macar ceva distinctiv. Nimerisem iar intr-un loc cu management prost. Barul era situat la capatul cafenelei. Daca cineva ar vrea sa bea o cafea singur, ar trebui sa traverseze locul plin de oameni sa ajunga acolo. Barul trebuie sa fie la intrare. Cand intri singur, trebuie sa te asezi direct. Nu-mi schimba scrumiera! Ti-am cerut eu asta? Poate vreau sa vad cate tigari am fumat. Schimb-o daca mananc. Si nu pune boxa langa mine. Vreau sa ma inteleg cu cel de langa mine cand vorbesc.
In general sunt lucruri numite „stoluri de randunici” in capul fiecarui client, unele general valabile, altele usor exagerate, ca unele de mai sus de la cafenea. Insa, atunci cand platesti un serviciu, trebuie sa dai vigoare expresiei „clientul nostru, stapanul nostru”, nu sa te prefaci ca e asa.
O experienta excelenta am avut-o intr-un bar cu muzica in surdina, cine voia bubuiala mergea la subsol, unde era disco. La fiecare trei mese statea o masuta cu pahare si scrumiere (unele cu servetele umede inauntru, altele fara), pahare curate, pe masuta fiind mesajul vrem sa te simti mai bine ca acasa. Pentru ca ai intotdeauna nevoie de atentie suplimentara!. Pe cine deranja ridicatul de pe scaun, era servit de chelner. Restul se simteau excelent sa si le ia singuri. Fiecare chelner avea o masinuta de scos bon fiscal pe loc si dadeau restul pana la ultimul ban, inclusiv marunt. Bacsisul se merita, nu se autosustrage, ca si cum „uitam sa dam rest”. Evident, nimeni nu lua, dar gestul lor mi se parea fantastic fata de nesimtirea ce domina unele baruri.
Pe fiecare masa era o carte in care erau trecute toate berile romanesti ce se vindeau acolo: colectii de etichete, povesti, legende, glume. Iar pe verso era o poezie scrisa de barman si chelneri despre bunul-simt din bar. Aducerea comenzii nu a durat nici 3 minute si nu mi s-a intamplat sa uite chelnerul ca am comandat niste clatite si ca intre timp… aaa s-a inchis si bucataria! Final? Servicii ireprosabile, bacsis pe masura si clienti fideli. (Adina Badea, Foto: Stock.XCHNG)
