Prostia este eterna si invincibila, spunea Alexandru Paleologu si, intr-adevar, de-a lungul secolelor, s-a dovedit ca prostia persista sub diferite forme, insa nu dispare, nici macar in epoca actuala, acum cand suntem maestri in comunicare, in dezvoltarea inteligentei si in alti termeni cu rezonanta care au ca scop o caracterizare elaborata a omului modern. Ei bine, nu, prostia nu dispare, ci imbraca doar alte forme, se asorteaza conditiilor societatii, se pliaza pe cerintele date, creste si se dezvolta, in functie de cerintele societatii, se strecoara pana si in cele mai inalte medii, e omniprezenta.
Recomand tuturor celor care cred ca au auzit totul in materie de prostie, cartea lui Rath-Vegh Istvan, cu titlu mai mult decat sugestiv, Istoria culturala a prostiei omenesti, aparuta la Editura Garamond, Bucuresti. Inca de la inceput, din prefata inteleapta, autorul subliniaza faptul ca nu a reusit sa cuprinda in cartea sa decat o parte, destul de mica, din istoria culturala a prostiei umane, intrucat subiectul este nemarginit, mult prea complex pentru a fi analizat in doar cateva sute de pagini.
Daca in secolele descrise de Istvan, accesul maselor la cultura era relativ limitat, astazi, cand oricine are acces la informatie, prostia a trecut, se pare, de la un atribut negativ, la o calitate cautata de catre unele companii. Asta rezulta din studiile facute de doi economisti, unul elvetian si celalalt britanic. Andre Spicer si Mats Alvesson descriu prostia ca pe o absenta de analize critice, o stare de spirit prin care angajatul nu pune in discutie nici o decizie luata de catre cei de sus, ci doar o executa, fara obiectii, iar asta, spun ei, nu duce decat la o functionare fara probleme a companiei. In schimb, atunci cand angajatii au pareri proprii despre modul in care evolueaza firma sau isi spun punctul de vedere asupra unor decizii, evolutia firmei este incetinita.
Cu alte cuvinte, o singura decizie face ca firma sa mearga lin, pe drumul bine calculat de catre o singura minte, in timp ce luarea de decizii in cadrul sedintelor de grup nu face decat sa ingreuneze procesul de evolutie. Concluzia studiului este aceea ca prostia este functionala in cadrul organizatiilor, a companiilor mari sau chiar a firmelor mai mici, insa numai atunci cand aceasta nu se intercaleaza cu incompetenta. Se observa o clara tendinta a companiilor de a cauta angajati dispusi sa isi urmeze seful fara intrebari, fara discutii, fara sa deschida ochii.
Daca pana acum se cauta spiritul de initiativa (cel despre care se spune ca a fost responsabil de distrugerea a numeroase companii, intrucat a conferit ideea de putere si nu a reusit decat sa dezbine), acum se cauta angajati care sa se conformeze fara sa isi expuna propriile pareri, angajati care sa isi idolatrizeze liderii si sa ii urmeze intocmai, in tot ceea ce acestia intreprind.
Asadar, daca studiul realizat de catre cei doi cercetatori are aplicabilitate in realitatea organizatiilor actuale, asta ar insemna ca la Curriculum Vitae, la rubrica alte abilitati, in loc de spirit de initiativa, sa scriem spirit de turma si sa fim apreciati pentru asta, pentru ca, asa cum spunea Moliere, un prost care nu spune nici un cuvant nu se deosebeste de un savant care tace. (Rodica Puscasu, Foto: Stock.XCHNG)
