ANAF a gasit solutia salvatoare de a scoate tara din criza. Ei nu se pot compromite atacand interesele unor „amarati” de borfasi, politicieni sau demnitari. Ei trebuie sa starpeasca raul de la radacina. Ca atare, si-au focalizat atentia si toate fortele pe… copii. Daca initial erau de vina batranii ca se incapatanau si nu vroiau sa moara mai repede, acum se pare ca acestia au fost rezolvati, asa incat urmeaza atacul asupra copiilor. In fond, s-ar putea sa fie o judecata normala. Hai, sa-i starpim de mici! Sunt in tara cateva mii de copii talentati, care activeaza in diverse ansambluri de muzica sau de dans. In loc ca statul sa stimuleze talentele si intreaga miscare culturala a tarii, taxeaza infimele sume pe care acesti copii le primesc atunci cand reusesc sa sustina diferite spectacole.
Astfel, in momentul de fata, se considera ca acesti copii datoreaza in medie suma de sapte lei. In mod cert, este o evaziune fiscala. Ca atare, daca presa a pus accentul pe necesitatea de a stopa evaziunea fiscala si a creste astfel veniturile la buget, ANAF s-a conformat si a luat masuri imediate impotriva celei mai grave evaziuni, cea a copiilor. Ca atare, fiecare a primit acasa o somatie ultimativa, cu incadrarea legala a gravului delict savarsit de un copil certat cu legea, amenintand ca, daca datoria impreuna cu penalizarile nu vor fi platite imediat, vor fi blocate conturile familiei. Daca, asa dupa cum ne explicau inainte-statatorii acestei tari, cea mai grava contrabanda este cea cu usturoi si cea mai mare risipa la buget o reprezinta salariile si pensiile artistilor, caci de un an si jumatate tot de ei ne ocupam, mi se pare normal sa rezolvam si evaziunea copiilor.
As vrea sa stiu ce ar trebui sa-i explic Cristinei, fetitei mele de noua ani, careia i-a venit o astfel de somatie de rau-platnica. Ea a inteles simplu ca statul considera ca e o infractoare pentru bunul si simplul motiv ca participa la un ansamblu artistic. O fi inteles corect? O sa caut noua lege a invatamantului, poate ar fi trebuit sa o invat sa joace barbut sau sa-si bata profesoara ca a indraznit sa faca greva dupa ce a fost transformata in inamicul public numarul unu. Caci in Romania asta reprezinta orice artist, indiferent ca este un mare maestru ce-si traieste ultimele zile ale vietii sau un biet copil talentat care munceste, se straduieste si spera ca intr-o buna zi sa cucereasca cu talentul lui admiratia si respectul lumii ca roman.
In mod cert, astfel de porniri reprezinta un atac la adresa planurilor economice ale demnitarilor nostri care isi sorb linistiti bauturile lor de sute de euro in modeste vile de doar cateva milioane sau zeci de milioane de euro, caci la ei totul se masoara in euro, cu toate averile lor provin din modeste salarii de bugetari.
Inainte de ’89 circula imnul soimilor patriei: Cu fundul pe olita / Si cu mana pe fundita / La intuneric si la frig / Jur sa cresc mare si voinic / Fara sa mananc nimic / Si cand m-oi face mare / Jur sa fug peste hotare. Aveti cumva idee cum ar putea suna imnul copiilor de astazi, umiliti si condamnati sa treaca printr-o scoala care e la cheremul unor politicieni care cred ca se pot juca cu invatamantul dupa bunul lor plac? Care cred ca un copil nu e altceva decat o jucarie facuta sa se coaca in soare pana ce binevoieste dom’ ministru sa apara pentru a se lasa aplaudat? Ii tinea si Ceausescu in soare sau in ger, dar cel putin nu-i umilea asa cum fac actualii guvernanti si nici nu le spunea ca tara nu are nevoie decat de tinichigii. Cat era ea de proletcultista, exista totusi o Cantare a Romaniei. Orice copil talentat era stimulat sa invete si sa se formeze ca artist, nu primea somatii ultimative ca ultimul borfas. De altfel, nici artistii nu erau tratati drept paraziti care sug sangele poporului. Ne pregatim oare sa traim vremuri mai rele decat cele de care credeam ca am scapat pentru totdeauna? Daca stiti, spuneti-mi si mie! Acum eu nu mai stiu decat ca un copil de noua ani plange umilit si disperat, iar eu stau ca o proasta si nu stiu ce sa-i spun Cristinei, propriului meu copil. Chiar nu stiu ce a-si putea sa-i spun! Sa-i promit ca o s-o duc in alta tara? Intr-o tara civilizata in care sa n-o mai umileasca nimeni, sa nu-si mai bata nimeni joc de ea? (Florentina Gligor)
