Sunt studenta, iar de-a lungul vietii mele scolare nu mi-am permis luxul de a avea vreodata 10 pe linie, dar am facut cursuri de teatru, de astronomie, de ecologie, am mers la doua olimpiade nationale si doua concursuri internationale.
A cui munca depusa s-a vazut aici?
A mea. S-au vazut noptile in care citeam la lumina telefonului mobil, orele in care-mi ascundeam diferite carti sub banca sau sub manualul de curs.
Cum am reusit toate acestea?
Facand echipa cu profesori care au terminat doar cei trei ani de facultate, dar care sunt insetati de munca si de performata.
Sa va relatez acum o intamplare bizara.
In primii doi ani de liceu am participat faza pe scoala a olimpiadei de limba romana in clasa. Si desi am obtinut diferite premii la concursuri de poezii, la concursuri care cereau sa stii intreaga opera a unor scriitori, nu am trecut de faza pe scoala a olimpiadei de limba romana. Profesoara de romana, o doamna pe la 50 si ceva de ani, o ridica in slavi pe tocilara clasei. Ea lua mereu la olimpiada si toate lucrarile ei contineau cuvinte academice, pe care nici macar nu stia sa le explice.
Bun, in urmatorul an, adica in clasa a XI-a, ne-a venit o noua profesoara de limba romana, de 22 de ani, proaspat absolventa la Bacau (deci nu Bucuresti, Iasi, Cluj – mari centre universitare -, ci Bacau) si care, evident, primise recomandare ca in toate actiunile dumneaei s-o ia pe X-uleasca Tocilareasca.
Prima oara cand m-a ascultat m-am ridicat frumos in doua picioruse si am deschis caietul la lectia cu pricina. Profesoara m-a intrebat:
– Anca, de ce citesti din caiet? Eu te ascult acum pentru nota!
– Si eu va ascultam pe dumneavoastra cand predati si totusi stateati cu ochii in carte si citeati de acolo. Cui pe cui se scoate!
Si asa, nu a mai venit profesoara nici cu foaie, nici cu agenda, ci si-a pregatit si ea lectia de acasa, caci tineri fiin, invatam unii de la altii.
Apoi a anuntat olimpiada de limba romana in felul urmator:
– Vrea cineva sa mearga la olimpiada anul acesta, X-uleasca Tocilareasa?
Indirect, o invita doar pe ea, insa nu m-am lasat si, cu o zi inainte de olimpiada, am abordat-o pe profesoara si i-am zis:
– Merg si eu maine!
Iar in dimineata examenului i-am zis:
– Eu merg mai departe la nationala!
Si la cateva ore dupa examen, m-a sunat si mi-a spus:
– Anca, ai luat si ma bucur pentru tine! De ce nu mi-ai spus dinainte? Ne pregateam si noi putin!
– Pentru ca pot si stiu asta si pentru ca invatatul nu inseamna toceala. In liceu si in facultate inseamna studiu intens individual, urmand ca doar nelamuririlor sa li se acorde timp special. Nelamuriri nu am.
Si, culmea, a venit si doamna profesoara pensionara si m-a felicitat. Ea imi corectase lucrarea si m-a intrebat de ce mi-am schimbat scrisul, pentru ca nu l-a recunoscut si nu stia ca este lucrarea mea:
– Pentru ca pot sa iau si pentru ca stiu ce stiu, i-am raspuns.
Ce e scoala romaneasca?
O adunatura de profesori care ar trebui sa-si vada de pensie, o adunatura de tocilari care nu stiu sa fie oameni, daramite sa invete! (Anca C.)
