Barbatii din viata mea? Sotul meu, Radu, si fiul meu, Cristian. Suntem cei mai buni prieteni! Sotul m-a inteles si m-a ajutat de la inceputul relatiei noastre. Suntem comunicativi si nu ne ascundem nimic. Eu am un job solicitant, chiar daca lucrez acasa. Cand s-a nascut Cristian, sotul mi-a preluat cateva sarcini, alegand sa lucram impreuna. Astfel am putut sa il crestem si pe cel mic tot impreuna, in schimburi.
Dimineata eu aveam grija de Cristian, iar Radu lucra, dupa-amiaza, cand venea acasa, se inversau rolurile – el il plimba pe cel mic pentru a putea lucra eu in liniste. Desi a fost foarte greu, chiar daca pare destul de usor, timpul a trecut in favoarea noastra si relatia noastra s-a consolidat. Am incredere in el. Si el stie sa faca aceleasi lucruri ca si mine! Spre deosebire de unii soti care nici nu concep sa contribuie la ingrijirea copilului sau a casei… Lui i-a facut placere si, chiar daca i-a fost greu, a inteles ca altfel nu puteam, ca alfel activitatea noastra profesionala nu putea continua.
Cristian a venit pe lume la fix 4 ani de la casatoria civila, pe 22 decembrie, cand toata lumea era in toiul pregatirilor de sarbatori si a venit acasa in prima zi de Craciun, fiind astfel cel mai frumos cadou, neasteptat, cu o saptamana mai devreme decat de gandeam noi. Este un copil frumos, istet si jucaus, dinamic si prietenos. La 4 ani putem spera ca greu a cam trecut, desi educatia de-abia acum incepe…
Sunt fericita ca am doi baieti pe care ma pot baza oricand si le multumesc. (Mitrita)
