Cat de multe stim despre cetatile geto-dace sau daco-romane? Cat si-au devoalat ele misterele? Am auzit de Sarmizegetusa Regia, de Ulpia Traiana – dar cati dintre noi stiu ca alte cinci cetati ale dacilor sunt incluse deja in patrimoniul UNESCO? Muntii Daciei ascund un „Machu Pichu” al Europei de Est. Sarmizegetusa, marea capitala a statului dac, principalul centru politic si religios, este, sau ar trebui sa fie pentru romani, ceea ce este Mecca pentru musulmani. Loc incarcat de istorie si sacralitate, dovada de necontestat a sangelui nostru dac, un Machu Pichu al Europei de Est, cetatea dacica dezvaluie stilul de viata al unei civilizatii cucerite si subjugate, dar care isi pastreaza inca identitatea si taria.
Complexul din comuna Orastioara, cu sistemul sau de fortificatii si cetati, creioneaza o lume de mult apusa, dar care inca ne marcheaza prezentul. Un adevarat monument al istoriei, pe care UNESCO l-a introdus in patrimoniul sau mondial.
Sarmizegetusa Regia sau Casa Regilor Daci
Cea mai veche constructie dintre cele 6 intrate in Patrimoniul UNESCO este Sarmizegetusa Regia. A fost capitala dacica preromana, alcatuita dintr-un complex de sanctuare, la altitudinea de 1200 de metri, in Muntii Orastiei. Se presupune ca a fost construita in secolele III-II i.Hr., dar sunt si specialisti care afirma ca a fost construita chiar cu 600 de ani mai devreme, iar una dintre explicatii ar fi faptul ca Marele Sanctuar Circular din interiorul complexului seamana izbitor cu cel de la Stonehenge.
Daca stam sa ne gandim ca la acea data, in epoca fierului, dacii cunosteau paradigmele culturale ale tracilor sudici, ilirilor, celtilor (inauntrul arcului carpatic) si mai cu seama ale grecilor si romanilor, nu ar trebui sa ne surprinda supozitia ca Stonehenge si Marele Sanctuar par a fi facute dupa schita aceluiasi arhitect.
Un alt lucru foarte intersant la aceste sanctuare este si modul lor de folosire. Se pare ca ele erau utilizate pentru masurare timpului, un fel de templu-calendar, asemanator celui maias. In urma cercetarilor si a calculelor, s-a descoperit ca dacii aveau un calendar bazat pe cicluri de 13 ani, anul dacic avand 47 de saptamani. Anii dacici nu aveau un numar fix de zile.
Datorita rotirii continue, a faptului ca fiecare an are 47 de saptamani si a doua saptamani de exceptie (care aveau 7 si, respectiv 6 zile, fata de numarul obisnuit de 8 zile), numarul de zile dintr-un an varia intre 364 si 367 de zile. Anul era impartit in trei trimestre de 13, 21 si din nou 13 saptamani. Trimestrul de 21 de saptamani corespunde „perioadei vegetative” a vitei-de-vie si a altor cateva culturi, perioada ce probabil constituia o durata distincta din an, mai ales pentru un popor de agricultori si pastori. Interesant este faptul ca anul dacic incepea mereu in prima zi a unei saptamani si se termina mereu in ultima, iar eroarea acestui calendar era de o zi la 8.840 de ani!
Sursa: Antena Satelor
(Simona Lazar, Antena Satelor)
