Mergand deseori la tara, un sat mic, dar cu oameni batrani si intelepti, m-am gandit la un singur lucru, la faptul ca majoritatea populatiei din Romania traieste la sate, iar satele romanesti au incremenit in timp. M-am gandit de multe ori in ultima perioada la cei care stau la tara. La cat de uitati de lume au fost in ultimii 22 de ani… Sincer, mi-e rusine ca in anul 2012, in secolul XXI, intr-o tara membra a Uniunii Europene, mai avem catune care n-au curent electric, ca mai avem sate fara apa curenta si fara canalizare, ca mai avem inca ulite pline de praf si de gropi ca acum 150 de ani.
Sunt satele uitate de Dumnezeu prin Baragan, Moldova sau cele ratacite prin creierii muntilor. Sunt oameni care nu au iesit niciodata nicaieri, au ramas in sat de cand s-au nascut, oameni care nu au trecut pragul comunei lor, oameni care traiesc de azi pe maine. Sunt oameni care nu au nici o perspectiva. Multi dintre ei in putere si capabili sa munceasca. Acesti oameni trebuie ajutati, sprijiniti si stimulati pentru a putea iesi din aceasta stare, stare de tristete si amorteala. Daca nu ii vom ajuta, pe ei si satele in care traiesc, vor ramane sub panza uitarii si a trecutului si poate la un moment dat ne vom intreba unii dintre noi: Unde si cui am lasat satele romanesti? (Gabriela Rotaru, Foto: Stock.XCHNG)
