Vasile Voiculescu reprezinta un reper de exceptie in cultura romana! De exceptie este opera lui, dar de exceptie ramane si biografia omului, samavolnic aruncat in temnita la o varsta la care altii isi traiesc linistiti senectutea. (Florentin Popescu, Detentia si sfarsitul lui V. Voiculescu)
Acest om simplu si totusi intortocheat (V. Voiculescu), care era un mistic dublat de un cazuist cu spirit eminamente rationalist, care avea, ca medic, intinse cunostinte de specialitate, dar care tinuse sa se initieze serios si in teologie si in stiintele oculte, care citea cu pasiune literatura in mai multe limbi, complacandu-se insa in a lasa impresia de a nu fi la curent cu nimic, care traia cu abnegatie la modul sfintilor, fara ca aceasta sa-l impiedice a intelege cu o largime de spirit absoluta toate desertaciunile vietii, acest om venit parca din adanc si de departe, la care taranul de rasa straveche nu s-a citadinizat niciodata pe deplin, cred ca nu a fost cunoscut de nimeni cu adevarat. (Dinu Pillat)
Da! Exista sfinti ai literaturii, ai culturii. Exista eroi pur si simplu! (Eugen Ionescu)
Murind
de Vasile Voiculescu
Nu Te cunosc, nu Te inchipui, Te presimt.
Toate din mine Te vor si Te cheama
Ma-nabuse lumea in pantecu-i strampt
Bat in ea ca un fat in vintrea de mama:
A sosit sorocul sa ies, nu mi-e teama…
Trup cald, camasi de carne, nu mai ma mint,
Nerabdator ma zbat la ultima vama.
Din caznele mortii ma nasc… Ah, cum doare!
Nu stiu sa respir lumina nemuritoare.
Din pantecul vietii spre Tine m-arunc
In vesnicia spaimantatoare
Fara fund, fara vad, fara cale…
Ma-mpresura Duhul in vijeliile sale…
Slabanogul, nemernicul suflet prunc
Primeste-l, Doamne, pe mainile Tale…
(29 iunie 1951, Bucuresti) – Ionela Mates
