Satul Maguri, situat in Ardeal, in Muntii Gilaului, este un fel de acoperis al Romaniei, este localitatea situata la cea mai mare altitudine, locuita tot timpul anului. Sunt cam 390 de case, imprastiate pe nu mai putin de 13.000 de hectare, impartite in catune precum Robesti, Suseni sau Joseni, iar prima localitate – comuna Maguri-Racatau – se afla pe valea Somesului Rece, cam la 10 km departare de centrul satului. Relieful este tip tuturor magurilor, un platou montan delimitat de rauri si abrupturi, intre care se intind minunate paduri numai bune de ratacit, de cules ciuperci si de ronțait alune.
Satul este izolat, greu accesibil vara si aproape imposibil cand iarna e ceva mai grea, desi candva a fost domeniul de relaxare si vanatoare al nobilimii din Imperiul Austro-Ungar, care isi facusera aici o vila, grajduri pentru caii de rasa, teren de tenis si piscina, din care, in urma razmeritelor istorice, azi nu a mai ramas nimic. Cu toate ca se afla la numai 45 km de Cluj, Magura este o comunitate inchisa, ferita de ochi straini, fara multe pensiuni agroturistice si nepopulata de domnii de la oras cu cabanele lor fostichii, invaluite in fum de mititei.
Zona isi pastreaza frumusetea tacita, bine conservata, totul miroase a salbaticie si a simplitate autentica romaneasca. Se spune ca vesnicia s-a nascut la sat, dar eu spun ca s-a nascut la Maguri. Maguri e satul acela, poate si pentru ca e mai aproape de cer. Dar nu vorbim aici de o vesnicie apasatoare, demna de o cultura mare, ci de una de-a noastra, mai degraba zglobie, adaptata perfect unei Romanii contemporane, „o tara trista, plina de umor”. Sunt vie, mi-e somn, mi-e bine si ma aflu in cel mai interesant loc de pe pamant – sub patura mea, in casuta mea un pic mai mare decat o nuca, in satul Maguri din Romania, satul perfect. (Carmen Tender)
