Ne laudam si ne falim cu traditiile si obiceiurile noastre, ne mandrim cu istoria poporului nostru, vorbim semeti despre trecutul nostru pe care nici macar nu-l cunoastem foarte bine. Ne amintim vag ca dacii care erau muncitori si curajosi au fost cuceriti de romani, ca Stefan cel Mare, desi era un om mic de statura, era viteaz si a construit multe biserici, ca Mircea cel Batran s-a luptat cu turcii veniti sa ne cotropeasca tara, Tu esti Mircea?/ Da-mparate!, iar Mihai Eminescu a scris Luceafarul. Atat mai stim si cu atat putem trece Bacul si la romana, si la istorie, iar daca avem promovabilitate peste 50%, facem si o sarbatoare nationala. Suntem mici si in gandire, si in simtire si nici nu ne doare capul. Vorba poetului: Iara noi? noi, epigonii?… Simtiri reci, harfe zdrobite, Mici de zile, mari de patimi, inimi batrane, urate, Masti razande, puse bine pe-un caracter inimic; Dumnezeul nostru: umbra, patria noastra: o fraza; In noi totul e spoiala, totu-i lustru fara baza.
Avem produse recunoscute in toata lumea, sportivii nostri sunt de temut in competitiile sportive mondiale, portul popular a facut inconjurul pamantului, iar manastirile noastre sunt obiective turistice care atrag si impresioneaza pe multi straini. Suntem apreciati in lume pentru multe, insa am uitat sa ne apreciem intre noi. Ne inghiontim permanent pentru un loc mai in fata, pentru o stare materiala mai buna, pentru o pozitie sociala mai inalta. Cei mai rasariti au plecat deja din tara pentru un asa-zis viitor mai bun. Am uitat istoria, cultura si credinta neamului nostru, nu mai stim ce sa le spunem copiilor nostri, pe care ii lasam in grija bonelor, a scolii si a societatii secularizate care naste monstri. Cu toate acestea, suntem patrioti. Ne batem cu pumnul in piept ca avem o anume identitate si demnitate.
Suntem o Romanie unita, frumoasa si membra UE.
Desi istoria se repeta, refuzam sa invatam ceva din trecut. Visam, planificam si luptam cu indarjire pentru un viitor mai bun, comod, prosper si am uitat cu desavarsire sa ne mai bucuram de prezent. Cu maine zilele-ti adaogi, Cu ieri viata ta o scazi/ Si ai cu toate astea-n fata/ De-a pururi ziua cea de azi. Nu mai traim pentru azi, nu mai multumim, nu ne mai bucuram. Trec toate pe langa noi cu o viteza ametitoare, iar noi deja nauci ne credem moderni si in trend. Vrem o tara ca afara!, in conditiile in care habar nu avem pe ce lume traim. Nu ne cunoastem radacinile, trecem grabiti pe langa toate bogatiile patriei noastre si privim cu jind la altii, imaginandu-ne ca ei au inventat laptele si mierea peste noapte si ca noi nu trebuie decat sa ne lingem bine si repede pe degete.
Ne incearca uneori sentimentul ca Romania ne-ar face de ras, ca ne-ar stirbi maretia. E trist ca nimeni sa te stie, Dar si mai trist sa-ti zici mereu/ Ca te-a patruns nimicnicie/ Desi ai fost ca Dumnezeu.
Nu tara ne face de ras, nici istoria, nici semenii, ci doar faptele noastre. Indiferenta, lipsa de respect, de profunzime, egoismul… sunt cateva trasaturi ale omului de azi. Suntem produsele unei societati care ne secatuieste latura umana, emotionala, afectiva. Vremea trece peste noi lasand amprente reci si rani pe care fara sa stim le lasam generatiilor viitoare.
Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine/ Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramai la toate rece.
Depinde doar de noi sa discernem ce ne este cu adevarat de folos. Poate daca am citi mai des poezia lui Eminescu si pe toti poetii neamului, am intelege mai bine vremurile pe care le traim.
Sfantul Apostol Pavel spunea in epistola intaia catre Corinteni: Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos. Mesajul este cat se poate de actual si astazi. Intr-o lume cu multe tentatii e bine sa ai radacini solide si identitate pentru ca vremurile sa nu te copleseasca si sa nu cotropeasca Omul din tine. (Bianca Ierchan, Foto: Wikipedia)
