Preoteasa parintelui Ignatie a fost dintotdeauna femeie vrednica. Tinea casa cu mana de fier, cuhnia, pe cei cinci prunci „daruiti de Domnul”, parohia intreaga si pe… „taica popa”. Unii spun ca pana si protopopul „se cam temea” de rigorile ei cand venea in inspectie la parohie si coana Minodora il poftea la masa. Se temea, dar s-ar fi lasat tot mai des invitat, mai ales cand preoteasa gatea mancare de peste. Iar daca din intamplare mancarea aceea era Salau in aspic, atunci se ruga sa fie din belsug la masa, ca tare mai era gustos si imbietor! Si ce era al coanei Minodora, apoi nu-i putea lua nimeni – oricine ar fi mancat din bucatele ei si-ar fi dorit sa fie poftit si a doua oara…
S-a intamplat sa-i fim oaspeti o data, intr-o seara de toamna, iar pestele cu gust suav, topindu-se-n gura, avea sa ne faca sa-i cerem gazdei reteta. Lucru greu de obtinut, caci preoteasa ar fi dat mai degraba haina de pe ea decat secretele cuhniilor.
Pregatirea pestelui: Un peste de un kil, un kil si-un pic se spala, se curata de „urechi” si maruntaie. Se desprind fileurile si se taie felii late de vreo trei degete. Oasele, capul, aripioarele, icrele si laptii – daca e cazul – se pun in cratita, la fiert, impreuna cu o ceapa de marime potrivita, doua foi de dafin, sare. Dupa o jumatate de ceas, in aceeasi cratita, se pun bucatile de salau, care fierb si ele vreo 10 minute. Atentie, la foc mic, sa nu cumva sa se sfarme. Se scot apoi usor bucatile de peste cu spumiera si se asaza pe un platou mai adanc, cu mici distante intre ele – pastrand forma pestelui, pe cat posibil. Se vor pune, la capetele potrivite, capul si coada. Zeama in care a fiert pestele se strecoara, se topesc in ea 10 grame de gelatina, se mai lasa sa dea un clocot si apoi se strecoara printr-un servet. Bucatile de salau le veti orna cu felii de lamaie, de morcov si cu frunze de patrunjel. Se toarna deasupra aspicul, cu mare grija, astfel incat sa fie acoperit tot pestele.
Sursa: Antena Satelor
(Simona Lazar, Antena Satelor)
