Close Menu
    Facebook X (Twitter) Instagram
    • PRIMA PAGINA
    • DESPRE NOI
    • PUBLICITATE
    • NEWSLETTER
    DACIC COOL – Canal media online coordonat de Cecilia Caragea
    • Locuri
      • Din Romania
      • De Pretutindeni
      • Recomandari
    • Oameni
      • Oameni de langa tine
      • Personalitati
    • Traditii
      • Romania crestina
      • Legende, datini si obiceiuri
      • Semnificatia numelui
    • Branduri
      • Branduri Romanesti
      • Alte Branduri care ne plac
    • Afaceri
      • Idei de succes
      • La birou
    • Sanatate si Frumusete
      • Sanatate
      • Remedii Naturale
      • Alimentatie Sanatoasa
      • Frumusete
      • Parinti si Copii
    • Stil de viata
      • Arta culinara
      • Casa si Gradina
      • Moda si Accesorii
      • Cadouri
    • Timp Liber
      • Festivaluri si Targuri
      • Spectacole, filme, emisiuni
      • Carti
      • Evenimente
      • Bancuri
    • Romania Mea
      • Articole despre Romania mea
      • Povesti de viata
      • PAREREA MEA
    • DESPRE NOI
    • PUBLICITATE
    • ACC Media Channel
    • CECILIA CARAGEA
    DACIC COOL – Canal media online coordonat de Cecilia Caragea
    DACIC COOL – Canal media online coordonat de Cecilia Caragea
    Dacic Cool»Timp Liber»Evenimente»Atelierul de creativitate 2018-2019, la Muzeul Taranului Roman
    Evenimente

    Atelierul de creativitate 2018-2019, la Muzeul Taranului Roman

    30 septembrie 2018Niciun comentariu
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email WhatsApp
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email WhatsApp

    An nou scolar, cu aceleasi ateliere de dupa sau in loc de scoala: desen, pictura pe diverse suporturi, cusaturi, colaj, tesaturi fel de fel, povesti – povesti jucate, interpretate, ilustrate, animate, ceva despre muzeu si modelaj in ceara sau lut, hartie manuala. Pentru copii de la trei ani, sigur si pentru maturi si bunici, pentru scoli, gradinite, asociatii si scoli (asa-numite-oficial) speciale, din Bucuresti sau de oriunde. Abordarile multidisciplinare si nonformale pun in centru viata taraneasca, povestea si obiectul taranesc, aducand in experienta imediata, recenta a copilului un tip de cultura la care nu mai are acces in viata de zi cu zi.

    Participarea la ateliere se face numai pe baza de inscriere si conform cu categoria de varsta indicata in descrierea atelierului.
    Pretul: 15 lei/participant. Au gratuitate beneficiarii organizatiilor nonprofit si scolilor speciale.
    Unde: Muzeul National al Taranului Roman, intrarea din str. Monetariei nr. 3, Bucuresti, sector 1.

    Program luna octombrie:
    Luni: 10.00-11.30 – Program pentru beneficiarii fundatiilor, asociatiilor si scolilor speciale.
    Marti: 10.30-12.00 – Ateliere de desen cu Ruxandra Grigorescu, pentru grupuri organizate (clase), copii de la 5 ani, cel mult 15 participanti, inscrieri la telefon 021.317.96.59. Literatura taraneasca (povesti, ghicitori, legende, versuri), cate ceva despre calendarul crestin, obiceiuri, sarbatori si iarasi cate ceva despre lumea satului (case, gospodarie si gospodarire, bucatarie, imbracaminte si mobilier). Aflati, discutati, inventati, desenati si scrieti, ilustrati.
    13.00-14.30 – Ateliere de desen cu Ruxandra Grigorescu pentru copii de la 5 ani, informatii si inscrieri la telefon 021 317.96.59
    Miercuri: 10.30-12.00 – Ateliere de colaj textil, cusaturi cu Ruxandra Grigorescu, pentru grupuri organizate, copii de la 5 ani, cel mult 15 participanti, inscrieri la telefon 021.317.96.59.
    Colaj – Cu foarfeci, lipici, cu material textil si nu numai, faceti „imagini” plecand de la o tema (sacosa de piata, sacul lui Mos Craciun, Punguta cu doi bani, animale combinate etc.).
    Cusaturi – Perna, camasa, traista etc., cusute cu ate colorate, cu margele si paiete, imprimate (cu carioci textile) sau brodate, invatand, intai, sa bagam ata-n ac, sa facem, sau nu, nod la ata, sa coasem un nasture.
    13.30- 15.00 – Teatru de animatie – povesti bricolate cu Beatrice Iordan, pentru familii cu copii de la 6 ani, maximum 10 familii, inscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com. Acest atelier este pentru intreaga familie, copiii (peste 6 ani) si parintii trebuind sa duca la bun sfarsit, impreuna, crearea unor personaje de poveste. Pornind de la povesti deja existente sau inventate de coordonatorul atelierului sau chiar de catre copiii participanti, vom crea papusi, marionete, masti, castele si cate si mai cate, folosindu-ne de diverse materiale: sarma, lut, lana, hartie, lemn, aceasta nu inainte de a lua cunostinta, de a simti si pipai materialele cu care vom lucra. In atelier se pune accentul pe bricolaj – pe constructia de papusi si decoruri, si nu pe jocul teatral propriu-zis. Se recomanda participarea acelorasi persoane la cele patru ateliere (un atelier pe saptamana), pentru ca unele teme, fiind mai complexe, se finalizeaza pe parcursul mai multor intalniri.
    Joi: 10.30-12.00 – Cu Teatrul de umbre prin calendarul obiceiurilor traditionale romanesti cu Beatrice Iordan, pentru grupuri organizate (clase), copii de la 5 ani, cel mult 15 participanti, inscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com. Ce vom face la acest atelier? Vom discuta un pic despre teatrul de umbre si despre originile sale, vom spune o serie de povesti (patru la numar, cate o poveste la fiecare atelier) alese de coordonatorul atelierului, ne vom imparti in echipe si vom trece la confectionarea siluetelor. Atelierul se va incheia cu jocul povestii la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confectionate de copii. La sfarsitul atelierului, copiii isi vor putea lua siluetele confectionate acasa.
    13.00-14.30 – In cate feluri se poate spune o poveste? cu Raluca Oprea-Minoiu, pentru grupuri organizate, copii de la 7 ani, cel mult 15 participanti, inscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com. In cate feluri se poate spune o poveste? Prin trei gesturi? Jucand De-a statuile vii? Punandu-ti vocea sa schiteze emotii? Rescriind povestea din perspectiva unui personaj aparent oarecare? Sa spui o poveste nu-i lucru de saga. Ai nevoie de tot corpul, de voce, de forta sau blandete. Pentru ca esti cel care-ti indrumi personajele, le faci vii, pe ele si zecile de experiente, intalniri, emotii. Le iei de mana si le introduci in viata ascultatorului, creand prietenii pe viata. Atelier de crescut povestasi.
    Vineri: 10.30-12.00 – Atelierul Poveşti cu urechi cu Calin Torsan, informatii si inscrieri la telefon: 021.317.96.59 (o intalnire muzicala destinata copiilor cu varste incepand de la 10 ani). Ne vom legana impreuna pe o creanga cantatoare, dandu-ne in scranciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-va despre ele si facandu-le sa rasune. Voi, ascultand sunete si cuvinte. Adica povesti…
    Sambata: 10.00-11.20 – Atelier pictura pe sticla cu Bogdan Herascu – la Atelierul de hartie manuala, pentru copii de minimum 6 ani, maximum 80. Atelierul este pentru 8 persoane. Inscrieri la numarul de telefon 0726.237.376. In timpul atelierelor de pictura din cadrul Atelierului de Creativitate vom invata traditionala tehnica a zugravirii pe sticla. Cum facem asta? Cu curaj. Ne asezam pe scaun. In stanga avem apa de baut, in dreapta apa de pictat. Sau invers. Apoi desenam pe hartie multe linii, curbe, puncte. Balauri sfinti babe bomboane iarba cer luna cai frunze lapte cu cereale mici anotimpuri. Le trecem pe hartie de calc pe care o lipim de sticla. Intoarcem sticla pe spate si punem ce-am desenat pe geam. Pe urma punem culori, subtire mai intai, gros mai apoi. Terminam lucrarea, o inchidem pe spate cu carton si e buna de dat mare cu ea. Veniti pietricele si plecati munticei.
    11.00-13.00 si 14.00-16.00 – Croit, tesut şi cusut cu Lidia Stareş – la Nuiele, pentru copii de la varsta de 6 ani si adulti. Inscrieri la telefon: 0722.798.284. In atelierele de cusut vom descoperi semne si insemne. Apoi le vom inventa pe ale noastre si le vom coase. Tesutul in razboiul orizontal va consta in aflarea miscarilor elementare ale mainilor si picioarelor ce manevreaza razboiul, pentru a realiza o tesatura, si vor executa un fragment de model, ca ”scoarta” cu alesatura. La razboiul vertical (gherghef cu urzeala), vom afla cum se realizeaza diferite forme geometrice, elemente decorative si legaturile necesare unui covor.
    11.30-13.00 – Atelier de modelaj in argila si ceara cu Ovidiu Simionescu – la Atelierul de hartie manuala, pentru copii cu varste intre 6 si 10 ani, inscrieri la telefon 0737.346.872. Vor fi abordate o serie de tehnici : modelaj direct, realizare modele in ipsos si multiplicare cu ceara, realizare sabloane din carton si decupare din foi de ceara, decoruri pe vase din argila, modelate liber, decoruri pe vase din ceara turnate in mulaj de ipsos. Daca exista acordul parintilor, anumite piese mici se pot turna in bronz.
    Subiecte: Circul, animale fantastice, compozitii cu figuri geometrice, explorarea spatiului cosmic, lumea subacvatica. In cadrul fiecarei sedinte se vor prezenta exemple de lucru din fiecare din tehnicile abordate, lucrari de maestri si vor avea loc discutii pe marginea lor. La sfarsitul sedintelor, copiii vor face selectii personale dintre lucrarile tuturor realizate in cadrul sedintei. Se vor face si sustineri individuale (explicatii pe marginea lucrarilor).
    Duminica, incepand cu 21 octombrie:
    Ateliere de modelaj lut cu Crina Cranta, informatii si inscrieri la 0727.015 825. Ceramica este un mestesug vechi – de la inceputul timpului oamenii au modelat pamantul, iar apoi l-au ars, cu ajutorul focului, pentru a-si construi recipiente, unelte, piese arhitecturale,obiecte de cult etc. In prezent, ceramica a evoluat la rang de arta. Veti explora tehnicile de modelaj ale pamantului si va veti trezi curiozitatea in ceea ce priveste arta ceramica. Copiii sub 5 ani vor lucra impreuna cu un parinte.
    21 octombrie, 11.00-13.00, Atelier 1 – Inaintea rotii. Vasele de ceramica sunt intalnite in istorie cu mult inainte de inventia rotii. Si totusi, cum puteau oamenii lucra vase de ceramica fara roata olarului? Haideti sa aflam! Pentru 10 participanti de la 3 ani.
    28 octombrie, 11.00-13.00, Atelier 2 – Cahla. Ne pregatim de iarna gandindu-ne la caldura sobei de la tara. Ea este placata cu cahle, care radiaza caldura in casele oamenilor. Soba este un element important al casei, de aceea trebuie decorata cum se cuvine, cahlele sale nu numai ca ne incalzesc, dar pot spune si povesti. Pentru 15 participanti de la 5 ani.
    La cerere se va desfasura, pentru grupuri organizate, si Atelierul de hartie manuala cu Sasa Liviu Stoianovici, inscrieri pe educatiemuzealamtr@gmail.com. Hai sa inveti sa faci hartie manuala! Intr-un loc cu zambet si liniste. Un gest ecologic si cultural care se prinde firesc in pasii copilariei. Deseul de hartie se marunteste, se imbaiaza, se toaca, se combina cu apa. Rezulta pasta de hartie. Se scoate cu sita, se asterne pe panza, se preseaza, se intinde, se usuca. Se intampla magia si se obtine o noua hartie. Atelierele pot fi la nivel de incepator, unde pot sa participe copii incepand cu varsta de 5 ani. Parintii pot fi simpli privitori sau cursanti, cot la cot cu cei mici. Daca exista curiozitate si dorinta, cursurile pot fi continuate cu incursiuni in lumea tiparului manual si a legatoriei manuale, finalizandu-se cu o carte-obiect. Jocul facerii se schimba saptamanal prin elementele care vor intra in hartie: fire de iarba, frunze, petale, flori, cafea, nisip, condimente, panza de sac. Atelier pentru maximum 15 participanti.
    Printre partenerii media ai evenimentului se numara si revista noastra, Dacic Cool.
    Mai multe detalii gasiti pe www.muzeultaranuluiroman.ro

    Înscrie-te pentru a primi conținut de calitate în căsuța ta de email, în fiecare săptămână!

    Verifică-ți dosarul de intrări sau spam pentru a-ți confirma abonarea.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email WhatsApp
    Previous ArticleMasti pentru par cu miere
    Next Article Body Mind Spirit EXPO – targul dedicat unui stil de viata sanatos
    DACIC COOL
    • Website

    Related Posts

    De la experiente autentice in Romania la vacante exotice, Targul de Turism al Romaniei se deschide joi la Romexpo

    11 februarie 2026

    Antique Market I se deschide joi la Romexpo

    11 februarie 2026

    Targul de Turism al Romaniei, editia de primavara 2026: vacante exotice si destinatii din Romania, intr-un eveniment care pune accent pe experienta completa a calatoriei!

    4 februarie 2026
    Leave A Reply Cancel Reply

    Înscrie-te pentru a primi conținut de calitate în căsuța ta de email, în fiecare săptămână!

    Verifică-ți folderul inbox sau spam pentru a-ți confirma abonarea.

    CELE MAI RECENTE ARTICOLE

    De la experiente autentice in Romania la vacante exotice, Targul de Turism al Romaniei se deschide joi la Romexpo

    Antique Market I se deschide joi la Romexpo

    Targul de Turism al Romaniei, editia de primavara 2026: vacante exotice si destinatii din Romania, intr-un eveniment care pune accent pe experienta completa a calatoriei!

    Antique Market I, eleganta care traverseaza timpul

    DACIC COOL
    • ECHIPA DACIC COOL
    • PUBLICITATE PE ACEST SITE
    • TERMENI SI CONDITII
    • CONFIDENTIALITATEA DATELOR
    DESCOPERA
    • BLOGURILE BRANDURILOR DACIC COOL
    • PRODUSE ALE BRANDURILOR DACIC COOL
    • CONCURSURI
    • EVENIMENTE DACIC COOL
    PARTENERI
    • ARENA Communications
    • Brander. The Original Brander
    • ACC Media Channel
    • Cecilia Caragea
    Copyright © DACIC COOL

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.