Editura Librex ofera publicului roman, in Anul Centenarului Incoronarii, editia aniversara a jurnalului Reginei Maria, Povestea vietii mele. Cartea apare in patru volume, ce respecta exact varianta originala, respectiv: Copilaria; Tineretea si nunta; Inceputul casatoriei si 1906-1914. Jurnalul Reginei Maria a vazut pentru prima data lumina tiparului in 1934 si a fost lansata simultan la Londra si New York. Cartea in sine „cuprinde” viata Mariei de la nastere pana la momentul in care ea ajunge regina. Incadrata in patru parti, insumand 30 de capitole, jurnalul ne dezvaluie momentele cele mai fericite ale copilariei reginei, episodul perioadei din Malta unde tatal sau era detasat, impresiile despre Carmen Sylva, casatoria, nunta si imaginea capitalei si a unei societati straine pe care o descopera.
Maria nu se fereste in acest „jurnal” sa zugraveasca, cu tactul unei diplomatii englezesti exemplare, relatia pe care ea a avut-o cu regele Carol I. Fireste, cum era normal, regina vorbeste despre sotul sau, regele Ferdinand, incercand sa ii descrie prin exemple personalitatea, precum si despre copiii sai, punand accent pe viitorul rege, Carol al II-ea. Una dintre cele mai fascinante capete incoronate ale Europei, Regina Maria a Romaniei s-a nascut in 1875, in Eastwell Park, Marea Britanie, nepoata a reginei Victoria si a tarului Alexandru al II-lea al Rusiei, Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg si Gotha sau „Missy” a fost printesa a Marii Britanii si Irlandei, principesa de coroana si regina a Romaniei. Maria a parasit in 1893, la varsta de 17 ani, Curtile stralucitoare ale Europei de Vest pentru a se casatori cu printul mostenitor al Romaniei, Ferdinand I, devenind astfel principesa a Romaniei.
In primul volum, Maria povesteste perioada copilariei, despre care scrie: Viata nu ar putea fi pe deplin povestita fara sa aduci vorba despre copilarie si tinerete, care sunt elemente atat de importante in formarea caracterului, iar copilaria mea a fost una fericita, la care imi place sa ma gandesc. Maria a crescut familiarizata atat cu viata de la curtea Rusiei, cat si a Angliei. Povestile ei din zilele copilariei petrecute in Anglia si in Malta, unde tatal, „Printul marinarilor”, era stationat, sunt pline de viata, de buna dispozitie si de portrete minunate ale barbatilor si femeilor, pe atunci aflati in anii tineretii, care aveau sa joace mai tarziu roluri marcante in zilele tragice ale razboiului.
Cel de-al doilea volum cuprinde perioada care incepe odata cu mutarea la Coburg si pana la finalul nuntii sale cu Ferdinand. Parasirea Maltei a insemnat pentru Maria o schimbare dramatica, atat ea, cat si surorile ei nefiind impacate cu noua viata, in special din pricina guvernantei sale, Fraulein. Descoperim o Maria ce se apropie de varsta adulta, dar isi pastreaza in continuare inocenta si naivitatea, simtindu-se nepregatita pentru nunta, care incheie partea a doua din Povestea vietii mele.
Jurnalul se continua cu volumul al treilea, in care Maria incepe o noua viata la Bucuresti, alaturi de printul Ferdinand. Maria consemna in jurnal, ani mai tarziu: De peste ani, imi vine sa-i intind o mana de ajutor acelei umbre blonde a fapturii mele. Parca ma gandesc la o sora mai mica a mea, retrasa, foarte timida şi tare prostuţa, in care nu ma recunosc deloc acum. Slaba, cu parul blond şi prea increţit, cu ochi albaştri, un copil sincer, stangaci, modest, care cauta in alţii stabilitatea pe care nu o gasea in sine. Naiva, impulsiva, nepregatita sa dea piept cu necazuri şi greutaţi, probabil aratam exact cum eram, o prostuţa inocenta, cu mintea plina de iluzii şi visuri. Pe parcursul cartii, Maria portretizeaza societatea bucuresteana, prietenii sai, nasterea copiilor, dar atinge si subiecte sensibile, cum ar fi momentele in care a fost aproape sa-l piarda pe regele Ferdinand din pricina febrei tifoide.
In ultimul volum, Maria dedica un capitol copiilor sai, consemnand: Copiii mei erau centrul existenţei mele. Femeile din neamul meu sunt mame pasionate, nu ne putem inchipui o lume fara copii. Toata munca noastra, toate eforturile şi ambiţia au un singur scop, sa-i creştem potrivit idealurilor noastre, sa-i facem fericiţi şi sa le pregatim un viitor frumos. Tot in aceasta ultima parte aflam despre tensiunile politice care se adancesc din ce in ce mai mult, intrarea Romaniei in razboi, dar si alte chestiuni de familie. Povestea vietii mele este prefatata de istoricul Cristian Mosneanu, ce o portretizeaza incantator pe Regina Maria, analizand, totodata, faptele prezentate in carte, dar si felul in care Maria a ales sa le prezinte.
Incercand sa incheg cateva randuri despre aceasta lucrare, pot afirma ca ea reprezinta un jurnal ale carui fapte sunt consemnate minutios si incadrate in capitole de referinta, ele putand fi considerate momente istorice. Din punctul de vedere al intocmirii unei bibliografii istorice, aceasta lucrare reprezinta mana cereasca pentru orice cercetator care aprofundeaza perioada contemporana a acestei stiinte. Scrierea Reginei poate fi incadrata fara probleme in sursele primare ale oricarui studiu, fie ca vorbim de un simplu articol sau de o lucrare de doctorat. De ce acest om este atat de important pentru istoria poporul nostru? In primul rand, se poate incadra totul in ideea renuntarii la propria-i fericire prin venirea intr-o tara straina, care a primit-o nu cu prea multe sentimente pozitive la inceput…
Momentul adevarului, adevarata cunoastere a personalitatii Mariei, a fost in timpul primei conflagratii mondiale, cand isi va da jos coroana de regina si va pune pe cap mitra de sora medicala, dand dovada de eroism. Ea s-a aflat permanent prin transeele ce musteau de noroi, suierandu-i gloantele pe la ureche, avand grija de soldatii romani ca de propriii copii. Si pentru ca totul sa capete conotatia eroizarii prin sacrificiul suprem, Regina, in timpul ce ii mai ramanea, in locuinta temporara de la Iasi, ii strange pe toti orfanii de razboi intalniti, ingrijindu-i cu un profund sentiment matern, astfel incat si cei mai inversunati dusmani ai sai si-au scos palaria in fata acestei unice si inegalabile femei.
Regina Maria, ȋn toate vizitele oficiale si neoficiale, a facut lobby pentru Romania. Trebuie sa mai adaug ca Maria a fost si un mare vizionar. Ea a constientizat ca, pentru ca faptele oamenilor sa ramana in eternitate, ele trebuie scrijelite sau incrustate in marturii care sa ramana peste timp. Intelegand acest lucru, ea ne-a lasat peste 2.000 de fotografii, care ne ajuta sa ne imaginam lumea in care a trait. Totodata, a inteles ca lasarea unor marturii vii este un lucru esential in continuitatea unui popor, iar acest fapt o face pe Regina sa fie cel dintai memorialist din istoria poporului roman. Regina nu se fereste, in aceste carti, in a destainui cele mai ascunse sentimente, care in mod normal ar ramane pe vesnicie incrustat in sufletul omului pana dincolo de Cenzura Transcendentala.
In acest sens, ea vorbeste de singuratatea vietii petrecute in Bucuresti, despre Ferdinand care, fiind atat de indragostit, uita sa ii explice lucruri esentiale pentru convietuirea in aceasta societate. Numeste „amara” politica timpului, ce era lipsita de delicatesele politicii englezesti cu care ea era obisnuita, evocand grosolaniile petrecute in parlament cand oamenii politici romani se certau. Nu se fereste in a evoca relatia pe care a avut-o cu regele Carol. Germanismul acestuia i se parea total lipsit de spiritualitate si sec, astfel incat de multe ori acest lucru facea ca cei doi sa se afle in tabere diferite.
Cartea Povestea Vietii mele este disponibila pe site-ul www.librex.ro, in magazine online si in librariile din toata tara.
